ţi-aş scrie dar e toamnă şi ninge ruginiu
tramvaie trec alene printr-un oraş pustiu
şi la doi paşi de mine de sub un vechi oblon
răsună valţuri triste scurse din gramofon
aseară umbra noastră încă mai stăruia
pe cărţi, pe pat, pe suflet, pe cana cu cafea
încă-i simţeam aroma de sînge şi copil
gravată cu tăcere pe trupul meu fragil
doream s-o prind aseară, doream s-o ocrotesc
dar vezi nopţile astea în tîmpla mea tot cresc
şi niciun colţ nu-mi lasă să pun tot ce-am iubit
mi-s coapsele de gheaţă, mi-i chipul buhăit
şi sunt mult prea departe de tot ce-nseamnă noi
şi rugi nu mai ştiu spune şi pasul mi-e greoi
încît rost nu mai are ce-aş mai putea să scriu
afară-i mult prea toamnă şi ninge ruginiu…