Fabian Anton în dialog cu Părintele Adrian Făgețeanu

 

Acest interviu inedit a fost realizat în urmă cu 15 ani la mănăstirea Antim. La numai trei zile după această convorbire Părintele Adrian Făgețeanu, pe atunci în vîrstă de 91 de ani, a fost dat afară din mănăstirea Antim și trimis la schitul Locurele unde s-a nevoit ca sihastru timp de 8 ani. Această convorbire face parte din volumul „Ne vorbește Părintele Adrian Făgețeanu“ publicat de editura „Vladimir“.

 

Foto: Marius Caraman

– Cuvioase Părinte Adrian, întîi de toate vă mulţumesc că ne-aţi primit şi pentru că aţi acceptat să facem această convorbire, acest volum. Mărturisesc că este pentru prima dată cînd, dorind să fac o convorbire duhovnicească, m-am lovit de un refuz absolut categoric. Am ajuns greu la cuvioşia voastră, am ajuns foarte greu, şi, de nu ar fi fost minunata doamnă Gabriela Defour Voiculescu, fiica marelui poet Vasile Voiculescu, întîlnirea noastră de astăzi nici nu ar fi avut loc.
Aţi acceptat să facem acest volum, în primul rînd, pentru doamna Gabriela Defour…
– Da. Fiindcă mi-a telefonat şi mi-a spus că vreţi să vorbim despre adevărul din jurul mişcării Rugul Aprins. Altfel nu v-aş fi primit. Nu de alta dar doamna Voiculescu mă cunoaşte de cînd eram să nu zic un om şi jumătate dar eram măcar un om. Acum nu mai sunt întreg…
– Acum nici doamna Voiculescu nu mai este aşa… A trecut şi dînsa de 80 de ani…
– Da. Fiindcă omul, cu vîrsta, ajunge la ce spune Psalmul: „Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere“. Dar hai să vorbim despre ce te interesează pe dumneata, despre Rugul Aprins.
Dintre toți cei de la „Rugul Aprins“ cel mai convins era așa-numitul „Sandu Tudor“, Părintele Daniil. El a fost motorul. Toți ceilalți eram mai mult antrenați de el, angrenați de el.
– Părinte, dar în zilele noastre puțini tineri mai știu cine a fost Sandu Tudor… Știu și cazuri în care cei ce au auzit de Sandu Tudor îi cunosc mai mult latura laică, tot ce făcea înainte de a se tunde în monahism…
– Într-adevăr, înainte de a se călugări el făcea…
– Lucruri care, se spune, nu erau tocmai demne.
– Nu erau deloc demne. El făcea ce fac acum anumite ziare sau reviste, șantaja pentru ca cel șantajat să-i plătească dacă vrea să tacă. Și lui Sandu Tudor i-a venit atunci o idee genială – dar știi că există genii pozitive și genii pustii. Ei bine, ce s-a gîndit Sandu Tudor: dacă un Damian Stănoiu, cu cîteva cărți frivole și de șantaj cîștigă o avere, eu, care-l întreg pe Pitigrilli la talent din punct de vedere literar și stilistic, nu pot cîștiga mai mult?
Fiindcă, așa cum despre Ionesco francezii spun că scria mai frumos decît ei, așa literații noștri spuneau despre Sandu Tudor că avea un stil minunat.
Și o să vă dau un exemplu pe care-l știu personal: cu mulți ani în urmă am stat cîteva zile la mitropolitul Olteniei, Firmilian , un mare om de cultură. Ei bine, Firmilian l-a chemat atunci pe Sandu Tudor să-i stilizeze cărțile de cult și de rugăciune pe care acesta le scria.
Așa că Sandu Tudor s-a gîndit: dacă Damian Stănoiu a scris „Alegeri de stareță“, o carte inferioară ca stil și concepție dar care s-a vîndut enorm fiindcă toată lumea se înghesuia să cumpere ceva care batjocorește monahismul, el, care are mult mai mult talent, ar putea să cîștige enorm, nu așa cum cîștiga cu revista „Credința“, care tot o revistă de șantaj era. Fiindcă pînă atunci Sandu Tudor scria despre credință dar fără să creadă.
Sfinții Apostoli, în primul capitol din Canoanele Sfinților Apostoli, publicat în „Aghiasmatar“ l-ar fi descris pe Sandu Tudor așa: „ca unul ce şi bate joc de crucea şi moartea Domnului, nefăcând deosebire între preoţi şi popii mincinoşi.“
Deci el s-a gîndit că ar putea să cîștige mai mult decît oricare alt scriitor și și-a lăsat barbă, s-a îmbrăcat puțin mai sărăcăcios și a plecat la Sfîntul Munte Athos ca un fel de mic, modest pelerin. Ajuns acolo s-a gîndit ca întîi să descrie frumusețea naturii – avea ce descrie, fiindcă Grecia are un mare avantaj. Știi care este?
– Nu.
– Faptul că acolo munții ajung pînă în mare. De aceea filosofii greci, Platon, Aristotel și alții, au avut această posibilitate de a îmbina înălțimea cugetului cu adîncimea, de a medita și la cele înalte, și la cele adînci. Pentru asta s-au și făcut atît de repede remarcați. Așa că Sandu Tudor, odată ajuns la Sfîntul Munte Athos și-a propus să descrie întîi natura, munții, pădurile de măslini, marea, cerul, liniștea, retragerea, toate frumusețile Greciei… Și apoi să arunce bomba: uite ce fac călugării de la Athos – spun că nici măcar o pasăre de genul feminin nu zboară pe acolo și atunci ei fac pidosnicie cu bărbații. Ăsta era gîndul lui.
Dar a ajuns la Athos și a observat că monahii ce trăiau modest, în sărăcie, nu se revoltă și s-a mirat. Fiindcă el, mergînd de la o mănăstire la alta, i-a instigat pe frați: „Ce Părinte, asta-i haină? De ce starețul are haină bună și ție nu-ți dă? Asta-i mîncare? Astea-s condiții umane?“
A ajuns și la o mănăstire unde, deși era paralizat, starețul conducea vreo 400 de călugări. Stătea în pat și cînd venea cineva să ia cuvînt de folos se ridica ușor, agățîndu-se cu mîinile de două cearceafuri prinse de niște grinzi de lemn. Așa se ridica pentru a putea sta de vorbă cu cineva. Și Sandu Tudor, stînd de vorbă cu acest stareț, a observat că, din cînd în cînd, în chilie intra cîte un monah să se sfătuiască cu starețul. Și a rămas uimit cum de un om paralizat este atît de bine informat și cum poate să conducă așa o mănăstire de 400 de călugări.
Și a încercat să instige și monahii de acolo împotriva starețului însă a văzut că nu găsește niciunul, nici măcar un singur Iudă. Și atunci s-a lămurit ce înseamnă credința adevărată și s-a convertit.
Vezi, cu ce gînd plecase și cu ce admirație s-a întors în țară?
Ei bine, după ce a revenit în România a întîlnit pe un mare cărturar, Tit Simedrea, care pe atunci era mitropolit al Bucovinei. Un mare cărturar, un fariseu, un om numai cu gînduri bune pentru biserică.
Am fost martor și am văzut cu ochii mei cum plîngea Tit Simedrea vorbind cu cineva care dorea să intre în monahism și povestindu-i despre ce a fost în țara noastră, despre mulțimea de sihaștri la care veneau din alte țări monahi și conducători să ia cuvînt de folos, un sfat pentru vremurile grele. Plîngea amintindu-și de un cleric venit aici, la Antim, tocmai din Rusia, Părintele Ioan Kulîghin, unul din cei mai înduhovniciți Părinți ai Rusiei, cel care spovedise toți vlădicii morți în pușcării.
Am văzut cu ochii mei cum plîngea Tit Simedrea povestind ce a fost monahismul la noi în țară și ce a ajuns în vremurile noastre…

Va urma