Fabian Anton în dialog cu Părintele Adrian Făgețeanu

Acest interviu inedit a fost realizat în urmă cu 15 ani la mănăstirea Antim. La numai trei zile după această convorbire Părintele Adrian Făgețeanu, pe atunci în vîrstă de 91 de ani, a fost dat afară din mănăstirea Antim și trimis la schitul Locurele unde s-a nevoit ca sihastru timp de 8 ani. Convorbirea integrală poate fi citită volumul „Ne vorbește Părintele Adrian Făgețeanu“ publicat de editura „Vladimir“.

 

– Și vă mai spun ceva: Noi, toată biserica creștină, avem o rugăciune în care spunem așa: „Ferește-ne, Doamne, de ciumă, de foamete cumplită, de cutremur, de potop, de sabie, de venirea asupra noastră a altor neamuri și, cel mai greu dintre toate, războiul cel dintre noi!“
Acum, deși poate o să rîdeți de mine, vă voi spune că asta se apropie.
– Se apropie? Nu deja suntem în el?
– Suntem în el dar încă nu-l simțim, nu-l zărim. Spunea un poet că realizezi cît de cumplit e un război abia atunci cînd nici măcar nu mai apuci să îți dai seama cînd mori. Așa și acum, lumea aude, vede, dar nu realizează ce se întîmplă cu ea.
– Și ce este de făcut?
– Nu există decît o soluție: cei care sunt disparați, să se unească, să se îndemne unul pe altul la o întărire. Într-un astfel de caz Mîntuitorul i-a spus lui Petru, care se lepădase de atîtea ori: „Întărește pe frații tăi cînd va veni o așa vreme!“ Cînd Mîntuitorul a fost prins însă toți l-au părăsit fiindcă frații nu au fost întăriți. Știi ce spune Antihristul: „Tu, Hristoase, nu ai reușit să faci o turmă și un păstor. Eu am reușit!“
Astăzi a fost la mine o studentă foarte pregătită, cu o foarte bună cultură generală, o studentă care mi-a povestit cu foarte mare entuziasm că a fost la o conferință ecumenică, în Franța parcă, și că cea mai mare bucurie a ei a fost cînd a văzut că au intrat în altar, să se împărtășească din potir, nu numai clericii ci și toți mirenii, și femeile, indiferent de confesiune. S-au împărtășit din Sfîntul Potir și luteranii, și catolicii, și toți cei prezenți.
– Am mai auzit asta…
– Știu. Dar ea vorbea despre asta cu un așa entuziasm… Și i-am explicat: „Te bucuri de bucuria lui Antihrist!“ Pentru că Antihristul spune așa: „Tu, Hristoase, nu ai reușit să faci o turmă și un păstor. Eu reușesc! Tu, Hristoase, spui că ești dragoste iar la Judecata de Apoi grăiești: Veniți binecuvîntații Părintelui meu și plecați blestemaților! Dar Dumnezeu spune prin coarnele mele și prin gura lui Origen că toți vom fi mîntuiți, chiar și diavolul. Așa că vezi că eu am mai mare dragoste decît Tine?“
– Și atunci cum trebuie înțeles mesajul acesta de unire al bisericilor adus de Papa Ioan Paul al II-lea cînd a venit în România? Credeți în așa ceva? Credeți în ecumenism?
– Vă spun sincer că toate acestea sigur se vor întîmpla, sigur vor fi, dar vor fi împotriva lui Hristos.
– Deci nu ne va ajuta pe noi cu nimic…
– Nu numai că nu ne ajută dar vor fi chiar împotriva noastră.
– Dar Biserica noastră nu vede asta?
– Păi cum să nu vadă dacă tocmai ei o fac? Conferințele ecumenice la care participă toți capii bisericii știi ce spun? Spun că Sinoadele nu au avut dragoste adevărată atunci cînd au condamnat pe unii și pe alții și abia acum, ecumeniștii, au dragoste adevărată. Sfinții Părinți spun că în vremurile de pe urmă va slăbi dragostea adevărată iar ecumeniștii spun că nu-i așa, abia acum, prin ei, începe dragostea adevărată.
– Și nu se găsește nimeni în Biserica Ortodoxă Română să arate aceste lucruri, să dea cu pumnul în masă?
– Pînă acum nu cunosc pe nimeni. A încercat doar un episcop, Galaction, să spună că ține la Sfinții Părinți și la Sinoade și au sărit imediat Mitropolitul Moldovei și alții întrebîndu-l cum de are tupeul să susțină ceva împotriva poziției oficiale a B.O.R.
– Și atunci ce mai rămâne din noi?
– V-am spus ce rămîne!
– Ce rămîne? Am căzut din nou în mîna lui Iliescu, a neo-comuniștilor și a ecumeniștilor…
– Exact. Ce se va întîmpla de acum înainte? Vă spun eu: Păstorii noștii vor ajunge să denunțe pe mitropoliții, episcopii și monahii ce au altă părere și îi vor da pe mîna nelegiuiților.
– E vremea deci să ne retragem?
– Pe cînd eram tînăr am citit o carte scrisă de un maior, atașat militar în Japonia. Cartea asta se numea „Comoara samurailor“. Samuraii erau cei mai mari naționaliști japonezi iar după credința lor eroii sunt sfinți. La ei eroul patriei este considerat sfînt. În cartea asta se povestește cum samuraii au văzut că există guvernanți japonezi ce aveau interese să susțină alte țări, precum America de pildă, să susțină țări care sunt atît de puternice încît pot distruge imediat Japonia dacă nu se supune lor. Guvernanții ăștia doreau să distrugă samuraii iar aceștia, aflînd de acest plan, au convocat o adunare generală pe țară în care toți comandații lor s-au retras. Astfel s-au autodesființat și, abia de atunci, a început organizarea lor în taină, prin care au biruit.
Nu uitați faptul că, acum mii de ani, creștinii s-au adunat în catacombe, în locuri ascunse. Așa a și fost înființată toaca, de cînd băteau din poartă în poartă la creștini ca să-i anunțe că, dimineață, sau la noapte, își vor schimba locul de adunare, ca să nu-i prindă dușmanii creștinismului.
– Asta ar fi deci soluția?
– Da, eu cred că asta trebuie.
Uite, eu îs de la țară și, cînd eram mic, de multe ori mama mă punea să aleg smîntîna pînă se face unt. Punea smîntîna într-o buturugă de lemn scobită iar eu trebuia să o amestec acolo pînă se făcea unt. Și în glumă mama-mi spunea: „Dacă durează mult și te plictisești să spui așa: Pîn’ ce moșul strada trece untul meu mi se alege!“ Și atunci eu băteam acolo pînă se făcea unt fiindcă, poate știți, moleculele de grăsime, dacă le bați mult, se adună.
Așa că numai în asemenea frămîntări ne putem uni. Niciodată n-am fi ajuns noi la Filocalie dacă toți Părinții Bisericii ar fi fost de aceeași părere.
Ucenicii Mîntuitorului erau la început 12, apoi 70, apoi au umplut lumea. Cu toate acestea niciunul dintre ei nu a fost numit de Hristos ca un prigonitor al creștinismului. Știți de ce?
– Nu știu.
– Fiindcă marele învățător de lege Gamaliil spunea: Acest ucenic al meu ne va întrece pe toți învățătorii de legi. Cînd eu îi vorbesc de Isaia, Ieremia și ceilalți El vine cu ceva care pare contrar. Însă nu este deloc contrar ci completează. Așadar numai dintr-o multitudine de păreri se poate alege completul.