Restituim, mai jos, două epistole inedite semnate de Eugen Ionescu și trimise vechiului său prieten, avocatul și memorialistul Arșavir Acterian. Originalele se păstrează astăzi în arhiva Vladimir Anton.

1

 

Dragă Arşavir

 

Sunt la Duseldorf, pe încă vreo 15 zile, unde pun în scenă la Schauspielhaus o piesă a mea. Pe urmă reintegrez Parisul. În orice caz, scrisorile îmi sînt trimise de acolo.
Ce să-ţi spun… Oriunde am rătăci nu putem scăpa de destin, de ani etc. Nu mai avem aşa mult de stat sau de rătăcit aici. Eu m-am scîrbit de literatură, de gălăgie, de ceea ce se numeşte „faimă“ în care n-am crezut niciodată şi în care nu cred nici acum.
Norocul meu mare este Rodica. Suntem doi dar altminteri ce se petrece în lume mă acablează.
Fac „literatură şi teatru“ fiindcă asta a devenit meseria mea mon gagne-pain. Din cînd în cînd cîte o scrisoare a unui prieten, a ta, este ca un surîs al cerului.
Tu ai fost marea mea problemă, erai cel mai bun prieten al meu. M-a durut pe vremuri despărţirea noastră. Cred că pe nici un altul nu l-am iubit, urît, şi iar iubit ca pe tine.
Am să-ţi mai scriu. Dar să ştii că eşti prezent şi tu şi Barbu şi doi sau trei alţii, din vii şi din morţi.
Te îmbrăţişez şi poate că va fi bine în eternitate şi că vom fi tineri.
Sărută-l pe Barbu – ce bucurie că l-am văzut!
Poate că ne vom vedea, sper să vin în vizită la Bucureşti.
Sunt cam prins. Şi am avut o depresiune din care m-au scos doctorii şi Rodica mai ales.
Vreau să-ţi spun ceva: dacă vrei, telefonează sorii mele, Marilena Apostoliu, şi vezi-o. Telefonul ei este 370 182, locuieşte în 168 Bulevardul 1 Mai, blocul unu, scara D. Are un reumatism deformant.
Te sărutăm tare, Rodica şi eu.
Al tău pe veşnicie,

Eugen Ionescu

 

2

 

Domnul Eugen Ionescu
B-dul Montparnasse nr. 96

75014 Paris

 

Paris, 11 februarie 1977

 

Dragă Arşavir,

În tot cursul unor ani lungi, lungi, m-am gîndit la tine. Îmi doream foarte des, pe vremea cînd eram certaţi, să te reîntîlnesc şi să ne împăcăm. Prietenia ta mi-a lipsit mult. Aşa cum îmi scriai într-una dintre scrisori, eram într-adevăr cumplit şi neomeneşte de singur în anii dinainte de 1940. Acum ştiu că eşti acolo şi că ne gîndim unul la celălalt. Ani şi ani de zile am vorbit despre dificultăţile materiale prin care am trecut din ’47 pînă în ’55 şi o să mai vorbim despre ele cînd ne vom revedea.
Eu unul cred că pentru boala ta de inimă ai putea veni aici, sînt cîţiva medici cardiologi foarte buni şi, cu toate că nu cred că este cazul, cîteva clinici excelente în care ai putea face un scurt sejur.
Te invit eu. Rodica şi Marie-France se alătură acestei invitaţii. Nu ai nimic dificil de făcut, atîta doar: să-ţi obţii paşaportul, să mergi la aeroport şi să te sui în avionul care te aduce la Paris în trei ceasuri. Noi vom veni să te luăm şi ne vom ocupa de tine ca de copilul nostru. Pentru că de-acuma sîntem nişte copii bătrîni de tot.
Spune-mi că da în cel mai scurt timp posibil, telegrafiază-mi sau telefonează-mi dacă vrei şi-ţi voi trimite un certificat de cazare.
Cu dragoste multă şi cu nădejdea să te văd curînd.

Eugen

Îmbrăţişări lui Barbu Brezianu şi lui Nicu Steinhardt