Orașul e superb dar nu-mi prea pasă
afară-s derbedei în mine-i ger
zac cărți și ceaiuri și gutui pe masă
și nu știu căror demoni să te cer
și frică-mi e să irosesc cuvinte
am rătăcit atîtea timp de-un veac
încît prefer doar să te port în minte
să pianotez să sînger și să tac
dar de-ai fi fost aici te-aș lua de mînă
am desfrunzi tristețea prin bodegi
te-aș învăța tăcut cum să rămînă
aroma mea prin părul tău cînd pleci
ți-aș inventa tîmpenii fabuloase
doar să nu simți într-adevăr ce vreau
și-am defila ca norii peste case
și m-aș grăbi în suflet să îți stau
iar noaptea înainte de culcare
te-aș învăța cum trupul să mi-l frîngi
și pentru că-i frumos și știu cît doare
într-un tîrziu te-aș învăța să plîngi
și ți-aș șopti în tîmplă că oricine
ar ridica iluzii între noi
fără de teamă fără de rușine
l-aș spulbera cu gîndul și apoi
geloasă pîn’ la sînge pe toți anii
în care nu știam că existai
mi-aș îneca prin burguri gologanii
doar ca să uit cît de departe-mi stai
orașul e superb dar nu-mi prea pasă
fumez și ascult Pärt și-ți scriu prostii
am umbre și tăceri și crini prin casă
și apun milenii așteptînd să vii…