«Ce vrei, ce mioară cei
tu, cu floarea la piept,
veșted cavaler,
viclean domnișor?
Nu ești oare Îngerul
exterminator ?»
Emil Botta

S-a dus în lumea neființei, unul dintre cei mai aleși artiști ai scenei și filmului românesc, prințul neîncoronat al spuitorilor de versuri, mare poet și mare om de cultură, prieten fără egal nouă celor mai tineri, desăvîrșitul cavaler al sensibilității, Emil Botta.
S-a stins, așa cum a trăit o viață întreagă: modest și fără să tulbure pe nimeni.
Mi-e greu să cred că n-am să-l mai văd niciodată înnobilînd culoarele Teatrului Național, teatru pe care l-a slujit și l-a iubit cu tot ce avea mai scump, pînă-n ultima clipă, mi-e de asemenea greu să mă obișnuiesc cu gîndul că n-am să-l mai văd de-acum înainte oficiind magistral în film, dar cel mai greu și imposibil aproape mă pot obișnui cu gîndul că n-am să-l mai văd, auzindu-l, pe Emil Botta recitind din Eminescu ca un imens și fascinant vraci medieval.
Arta sa monumentală va fi pildă, peste ani, tuturor celor ce iubesc și prețuiesc cu adevărat misterul sacru al poeziei.
În inimile celor care te-am cunoscut, cărora ne-ai cuvîntat, care te-am îndrăgit și te-am admirat, scumpe MAESTRE, vei rămîne de-a pururi ceea ce ai fost: marele BOTTA.

Ovidiu luliu MOLDOVAN
August 1977