Draga mea Liv, ce anotimp ne ține
Cît timp vom mai avea și cu ce rost
Orașul plin de măști și de ruine
Nu ne-a fost niciodată adăpost
Ne-am învățat să îmblînzim tăcerea
Să tatuăm pe coapse cețuri mov
De mici simțeam în tîmple adierea
Morții ascunsă-n crinii din alcov
Așa că nu te teme, toarnă-n cupe
Vinul gruzin și haide să privim
Cum ploaia se căznește să astupe
Tot ce am fost cîndva, tot ce-o să fim
Și lasă printre pături să se piardă
Pianul lui Nyman ce de-atîtea ori
Se strecura în noi mocnit să ardă
Cînd rămîneam cu tine pînă-n zori
Și-n rest strivește-ți ziua la-ntîmplare
Soarbe un ceai, citește porcării
Pune-ți surîsul și ieși la plimbare
Prin burgul plin de morți și de copii
Și eu din lumea mea la fel voi face
Deși mi-i-atît de toamnă și tîrziu
Te port mereu precum o carapace
Sărut-o pe Margaux. O să-ți mai scriu…