A fost aseară Anaïs la mine
Am băut vin, am ronțăit prostii
Am pus un Bergman, te-am bîrfit pe tine
– cît mai reziști așa și ce mai scrii –
Mi-a povestit cum a vrut într-o seară
Să fugă undeva departe-n munți
În vreun cătun cu case mici, din ceară,
Și cu săteni ursuzi, triști și cărunți
Ar fi lăsat în urmă într-o clipă
Tot burgul și trecutul ei ciudat
Dar este greu să zbori doar c-o aripă
Și-atunci, cum fac mai toți, n-a mai plecat
Simțeam încet cum vinul îi dezleagă
Ratările puțin cîte puțin
Și o iubeam, mi-era atît de dragă
Cum povestea și iar ne turnam vin
„Ritul“ se derula ca-ntr-o poveste
Portman din boxe susura încet
Și uite așa nici nu am prins de veste
Că zorii scriau versuri pe parchet
Un timp am stat lipite amîndouă
Sub pătura aceea din cașmir
Și am tăcut să ascultăm cum plouă
Și ca să pot puțin să te respir
Apoi și-a stins și ultima țigară
Și părul și l-a prins cochet în coc
O clipă a privit pe geam, afară,
– geamul i-a oglindit buza de foc –
Și a fugit cu sufletul în cute
Iar eu am strîns și-un timp am stat așa
Gîndindu-mă la cele petrecute
Margaux dormea de mult. Și te visa.