Margaux, cînd am plecat încă dormeai
Pe masă-ți pregătisem crini și ceai
De pe noptieră picura ușor
Vioara lui Wells pe pături și covor
Dar în definitiv nu-mi mai păsa
Ce zi trecea ori ce se auzea
Căci toamna pregătise pentru noi
Convoiul ei de moarte și de ploi
Ce defila tăcut pe sub fereastră
Și-o clipă m-am gîndit la viața noastră
Cea searbădă și mută și amară
Ca orice vis,  ca orice zi de vară
Pe care o aștepți doar ca să apună
Mă întrebam cum de-am fost împreună
Atîția ani fără să fim aproape
Purtam în trup granițe, munți și ape
Dar ne-ntîlneam mereu seară de seară
În sufletul de ceață și de ceară
Pe care-l porți de-atunci în orice vis
Și înainte de-a pleca ți-am scris
Nu mai știu ce, un soi de rugăciune
Pe care s-o rostești cu sfiiciune
Cînd o să mor de vrei să îți apar
Apoi am rupt fila din calendar
Și am ieșit încet, să nu mă vezi
Prin somn te-am auzit ce blînd oftezi

Margaux, cînd am plecat încă dormeai…