Dincolo poate îmi va fi mai bine
Îmi spun de un veac, îmi tot repet mereu
Dar cum să plec cît încă ești cu mine
Și încă locuiești în trupul meu
Pînă să apari le ordonasem toate
Tăcerile pe buze mi-am cusut
Un anotimp mi-a luat să las în spate
Săruturile care au durut
Am șters din mine tone de amprente
Mi-am tatuat noi coapse și noi sîni
Și m-am umplut de gesturi indecente
Să pot să mă feresc de-ai vieții cîini
Am fost absurdă și am fost vulgară
Și m-am ascuns de toți și le-am zîmbit
Prin burgul cu castani seară de seară
Dar zîmbetul de fapt mi-era cuțit
Și am urlat așa ani încă o mie
Pînă să apari și pînă să mă iert
Și nu mai pot pleca acum cînd ție
Îți aparțin și uite, vezi, mă cert
Că am putut atîția ani fi oarbă
Și surdă și sălbatică mereu
Fără să simt cum ai lăsat să fiarbă
Poeme presărate-n drumul meu
Să mă aduci într-un sfîrșit la tine
Și toamna să o decojim încet

Dincolo poate îmi va fi mai bine
Îmi tot spun de un veac, îmi tot repet…