Spune bisericilor  că-ntr-o zi voi veni să le cînt despre tine
Îmi va fi toamnă atunci, îmi va fi dor atunci și un strop de rușine
Dar voi prinde curaj să mă-ntorc în oraș cum făceam altădat
Și-o să uit tot ce văd și o să învie tăcut tot ce-n urmă am lăsat
O să plouă încet precum plouă acum cînd îți scriu și-ți șoptesc
Că sunt vie și rîd și-mi pictez unghii mov și citesc porcării și iubesc
– Mă rog tu știi mai bine șirul meu de minciuni ce îl port neîncetat –
Dar voi prinde curaj să mă-ntorc în oraș cum făceam altădat
Voi ajunge în zori voi flana peste burg lent ca ceața pe crin
Voi opri la un bar să-mi brodez tot cafardul într-o cupă cu vin
Nu știu de voi fuma dar și-așa prea mult fum înconjoară mereu
Gîndul tău răvășit, burgul ăsta sfios și-nghețat, pasul șubred al meu
Peste buze-mi voi pune un refren demodat de prin Charles Aznavour
Și de-atîta tristețe o uit că exist și-o să fiu fericită îți jur
Mai ales c-o să trec ca o umbră printre toți ce-altădat m-au iubit
Eu femeia-revoltă, eu femeia-culoare, eu femeia-cuțit
Și-o să ajung la liceu și-o să scriu pe o bancă tot ce-am vrut să îmi spun
Cînd eram o copilă și în jur nu erau numai măști idioate și fum
Și-o să-mi cumpăr icoane și-o să-mi cumpăr cercei și-o să-mi cumpăr și flori
Fiindcă tu știi prea bine doar așa poți să-nveți delicat cum să mori
O să  trec și prin piață, o să trec și prin parc și-o să bîntui așa înc-un veac
Împotriva a toți, împotriva a toate, numai mie de-a pururi pe plac
Și înainte să plec fiindcă așa ți-am promis și e toamnă și așa se cuvine
O să trec prin biserici să le cînt în sfîrșit despre tot ce ne ține