Trecuse aseară Andra, de cînd nu ne-am văzut
Mi se părea mai tristă, cu chipul mai tăcut
Și sus deasupra buzei o umbră o îndolia
Am pus vin în pahare, am ronțăit ceva
Și am vorbit nimicuri ce nici nu prea se scriu
Cum fac întotdeauna cei ce nu se mai știu
Și-ncearcă să-și arate mereu o nouă față
– Mi-a povestit de Nisa și-alte prostii din viață
Iar eu de ale mele i-am îndrugat un ceas
Iar cînd efemeride nu au mai fost un glas
Mi-a apărut în tîmplă și-a zis să-i spun de tine
Și deși mi-era teamă și oleacă de rușine
I-am povestit agale de tot ce ne desparte
Cît mă ciobește timpul și cum atîta moarte
Port uneori pe pleoape încît prefer să fug
Din burgul ăsta veșted ce-mi este ca un jug
Iar tu știi cum e Andra, cum poartă ca un șal
Tăcerea infinită pe chipul ei oval
Și știi și cum surîde – cum a surîs aseară
Vezi tu, surîsul ăla pe chipul meu de ceară
Se prefăcu în fluturi ori poate într-un crin
Și m-a făcut iar vie și-am mai uitat puțin
Tot ce-mi stîrnise tîmpla și tot ce mă strivea
Andra-mi  atinse mîna și-un timp am stat așa
Dar ca să nu observe cît bine mi-a făcut
M-am ridicat ca umbra, o clipă am tăcut
Apoi i-am spus: De mîine timpul își schimbă solii
Haide, acum e vremea să-ți dăruiesc magnolii!

Trecuse aseară Andra…