„Şi-ntreba: Ştii cîte poveşti sînt topite în apă, Fab? Şi tu nu ştiai sau nu îţi păsa sau nu vroiai să răspunzi şi tăceai, tăceai, tăceai… Iar acum, cînd ea e departe, tot ce îţi vine uneori în minte este întrebarea asta şi glasul ei. În rest nimic. Absolut nimic.
Şi nu ştii Fab…
Nu ştii…
Nu ştii…”

(5 nov. 2008)

Coborîse exact vis-a-vis de Biserică deşi era mai aproape dincolo, nu trebuia să traversezi toată Armeneasca aşa, pe gerul ăsta, ca să ajungă acasă.
Coborîse însă exact vis-a-vis de Biserică şi apoi, în stilul ei haotic, traversase iute intrînd direct la Wagner.
Laura era acolo dar nu a văzut-o din prima că explica nu ştiu ce unor englezoi şi, chiar de n-ar fi fost ăia acolo, tot nu cred că ar fi remarcat-o uşor dincolo de vraful de cutii şi globuri şi ceainice.
Abia tîrziu, cînd a dat de ea, a prins-o de mînă, ştii tu cum face Laura, felul ei zgubilitic de-a verifica de nu cumva visează, a prins-o deci de mînă, i-a zîmbit, ţoc-ţoc, cuvenitele pupături şi-apoi, luîndu-şi geanta de pe spătarul scaunului, a aruncat aşa, ca pentru ea: „Fato, nu mă interesează ce program ai dar în următoarele 4 ore a mea eşti. Abia aştept să-mi povesteşti ce-i poate pielea Mariei von Ditta!”
Aşa că au făcut drum întors, se dusese naibii şi Armeneasca şi tot şi, pentru 240 de minute, s-a lăsat în mîinile Laurei.
Vroiau iniţial să ajungă la Mystic da’ era închis. Le mai rămăseseră doar poveştile de la ceai.
Cu ele s-a încheiat prima zi de după revenirea Alriei acasă.

Un bilet îngălbenit de vreme.
Colţul din dreapta sus rupt puţin. Cerneală albastră. Scrisul ei cu siguranţă.
Quino-quino – balsam asemenea celui de Peru ori Tolu. Obţinut din Myroxylon balsamum din Florida, Bolivia şi Peru. Folosit ca smirnă.
Raukawa – plantă. Noua Zeelandă. Din frunzele ei = ulei parfumat.
Rose alpine – ulei asemenea trandafirului. Extras prin distilare din rădăcini de Alprose găsită în zonele muntoase ale Europei. Rar folosit.
Safrol – formă a uleiului de Sassfras din Brazil. Distilat din planta tropicală Ocotea sassafras. Safrolul se poate găsi şi în anis stelat, nucşoară, ylang ylang şi camfor.
Santal ambon – Arborele indonezian Osmoxylon umbelliferum. Denumit şi Sasoroo. Folosit în fumigaţii rituale.
Serichatum – material folosit în unguentele antice. Neidentificat.
Vassoura – ulei picant distilat din frunzele proaspete de Baccaris dracunculifolia din Brazil. Note picante.
Jos, în stînga, un alt scris:
v. Ditta – Rozemarijnhout.
Apoi, adăugat de Alria, Raukawa.

Ne-am văzut imediat după sosirea ei, a treia zi cred. Era o cafenea în centru. La Romană.
– Ce loc kinky ai ales şi tu…
Îşi puse poşeta minusculă în colţul mesei.
Am zîmbit.
Zîmbi şi ea.
– Daaaa, ştiu, ştiu, ştiu… Mereu comentez…
Se aşeză.
Îşi potrivi ceasul de la mînă.
– Da’ serios… Era alături un KFC, nu trebuia să te complici.
Am dat din mînă ceva gen nu, nu m-am complicat, mi-am lăsat haina pe spătarul scaunului şi m-am aşezat. Nu mă privea, se uita undeva în jos, poate se gîndea la ceva ori poate, cine ştie, aştepta să treacă mai repede momentele alea penibile de la început, cînd nu ai ce să îţi spui şi aştepţi să intri într-o stare mai colorată…
Am comandat apoi cîte ceva, ştiu că ea şi-a luat nelipsita sticlă de cola şi apoi un Frappe, şi, în timp ce îmi vorbea, mă gîndeam, Doamne, cît timp a trecut, şi nici nu o auzeam ce spune, îi urmăream doar privirea aceea care mă dăduse pe spate încă de la început, ştii tu, ochii ăia de chinezoi, de tătar răvăşit, şi mîinile şi tot ce putea să îmi aducă aminte de toţi anii în care flanam împreună, de Catedrală şi de drumul la Colours şi la magazinul ăla din faţa căruia nu mai puteam să o dezlipesc, ăla cu ţoale şi păpuşi ciudate de porţelan, şi de cît de frig era în după-amiaza aia…
D-asta vă spun, nici nu o auzeam, o lăsam să turuie de dementa aia de von Ditta, de parfumuri şi de tot ce învăţase pe unde hălăduise, nu o auzeam şi nici măcar nu mă gîndeam că nu sînt atent, că uite, fata asta a bătut mii de kilometri doar ca să ajungă aici, ca să îmi povestească mie, iar eu nu dau doi bani pe toate poveştile astea pentru că ea îmi spusese deja toate poveştile lumii şi le spusese atît de fain şi le încheiase fericit („aşa cum trebuie să se termine orice poveste”, cum spunea cîndva) exact cînd a păşit pe prima treaptă a scării ce o urca în avion.
Nu, nu o ascultam…
Nu o ascultam…

(Pe spatele fotografiei, scris cu verde:
You think you’re free? I’m free! You don’t know what freedom is! I’m free. I can breathe. And you… will choke on your average fuckin’ mediocre life!
Mai jos semnat:
Alria.
Un an şi ceva mai tîrziu aveam să aflu că este un citat de fapt.)

– Ştii cîte poveşti sînt topite în apă Fab?
Tăcere.
Mîina ei, degetele reci strîngîndu-mi palma dreaptă.
Paşii înceţi, prin nisip.
Prin noapte.
Printre scoici şi alge.
– Ştii cîte poveşti sînt topite în apă Fab?
Nu, nu ştiam.

Am aflat că plecase aşa cum de fapt şi sosise, fără un cuvînt. Mi-a spus Laura, miercurea trecută, cînd poposisem pe la ei ca să cumpăr ceva pentru onomastica de azi.
Pusesem ochii pe o lampă de noapte în formă de ceainic, pictată în stilul lor, copacii şi fluturi şi pisici, ce o văzusem prima dată în iarnă, înainte de Crăciun, la tîrgul de la Dalles.
Am achitat, da, e pentru cadou, sigur, aştept, da, cutie specială bineînţeles.
Apoi, înainte de a ieşi, Laura.
– Era să uit. Am ceva pentru tine…
M-am întors mirat.
– Da, pentru tine.
Mi-a întins o pungă de hîrtie ceva mai mică decît palma. O fiolă din plastic cu o etichetă vintage. Într-un colţ scris şui Alria.
Am privit-o.
Laura dădu din umeri.
– A plecat în zori. M-a rugat să nu uit să ţi-o dau.
În maşină am pus punga pe bord şi atunci, înainte de a porni, am văzut literele, destul de palide şi de greu de descifrat.
Abia acasă, cu ajutorul unei lupe şi a sfintei Encyclopaedia Britannica am înţeles:
Cade – ulei de Juniperus oxicedrus. Folosit în Spania, Africa de Nord şi Franţa. Gudron obţinut prin distilarea uscată a lemnului. Are un miros intens de cuir, fum, lemn ars. Folosit îndeosebi în compoziţiile masculine ale Casei Maria von Ditta – Alria. Parfum: Tristessa.