– Prea Cuvioase, prima întrebare pe care aș vrea să v-o adresez se referă la mănăstirea Petru Vodă, înființată de dumneavoastră aici, lângă Bicaz, imediat după 1989. Credeați atunci că este o atât de mare nevoie de Prea Cuvioșia Voastră în această zonă? Prevedeați bucuria cu care credincioșii vor îmbrățișa lucrarea dumneavoastră?

– Dragul meu, în privința așezărilor duhovnicești pe care le-am început în 1991, socoteam, într-adevăr, ca acestea să fie într-un loc mai retras. Doream astfel să am mai multă liniște, atât personal, cât și pentru toți cei care vor fi în jurul meu. Însă acest lucru este foarte greu de realizat în aceste locuri, unde oamenii sunt foarte bine educați. Aici sunt oameni formați odată cu trecutul mănăstirilor. Practic, mănăstirile din jurul nostru, mă refer la Durău, Secu, Sihăstria, Agapia, Văratec, Neamț, toate acestea au avut o acțiune constructivă extrem de puternică asupra credincioșilor. Deci pot spune că mă așteptam la această reacție, la atracția aceasta, credincioșii noștri fiind întotdeauna legați de vatra mănăstirilor. Ei, și în vremuri bune, și în vremuri de necazuri, de greutăți, au găsit aici o mângâiere, un refugiu și o stare bună sufletească.

De vorbă cu Pr. Jusin Pârvu

Neamul nostru este născut, crescut și dezvoltat în sânul Bisericii, sub pridvorul acestor mănăstiri. Noi suntem născuți creștini și este astfel o mare deosebire între noi și popoarele vecine, popoarele slave sau germanice care au fost creștinate la comandă. Popoarele acestea s-au culcat păgâne seara și s-au trezit creștine a doua zi, la ordinul împărătesei Olga a Rusiei. Popoarele galice, apoi bulgarii, maghiarii ce ne stau în coastă, toate diferă mult de poporul român. Diferă și prin existență, și prin linia pe care merg, și prin pacea lor. Viața noastră creștin ortodoxă a evoluat de la Sfântul Dumitru și până la toți cei care au trecut pe aici. Aceștia au creat ortodoxia noastră, adevărata structură sufletească, față de aceste popoare care luau contact doar când și când cu ortodoxia.

Dovadă stă faptul că la noi s-a păstrat o unitate perfectă, nu s-au ridicat secte sau erezii. Noi nu avem decât problema stilului vechi, problema aceea a calendarului apărut în 1924. În afară de acest fapt, noi nu am mai avut abateri de la ortodoxie, față de toate popoarele despre care am mai vorbit, care au dat naștere la toate ereziile cu care încearcă să ne domine. Dovadă este faptul că originea noastră – creștinismul ortodox – este născută, crescută și menținută la o poziție sănătoasă.

– Ați afirmat mai de mult că nu vă emoționează mulțimea credincioșilor care vin zilnic aproape la mănăstiri, atâta timp cât în ei nu reînvie spiritul și credința adevărată. Vă mai mențineți această opinie?

– Bineînțeles. Rămâne valabilă tot timpul, căci, de-a lungul anilor, din ce în ce mai mult se confirmă ceea ce am spus. Se vede această scădere a noastră. Reiese acest fapt din tot ceea ce gândește omul nostru care încearcă să iasă la o suprafață a lucrurilor, să limpezească viitorul neamului nostru. Este foarte greu de conceput asta cu oamenii pe care îi avem. Cu foarte mare regret vă spun că acest lucru se observă mai puțin în lumea aceasta în care trăim, el fiind prezent mai mult în lumea intelectuală, o lume atât de înfrânată, terorizată, parcă blestemată să rămână încleștată în șablonul acestor ani.

– Aveți dreptate, intelectualii sunt foarte risipiți astăzi, parcă nu mai știu care este drumul cel bun pe care trebuie să pornească…

– Părerea mea este că oamenii sunt cuprinși total de o stare materialistă, se tem că s-ar putea până mâine dimineață să-și piardă și scăunelul pe care stau. Din cauza asta acționează cu atâta tărie și exactitate. Ar face orice, ar dărâma până și temelia casei strămoșești ca să poată supraviețui.

– Și atunci ce este de făcut, Prea Cuvioase?

– Este foarte greu să poți readuce pe scara aceasta a gândirii noastre niște oameni cu o altă viziune.

– Dar oameni de încredere nu mai avem?

– O să ne dea Dumnezeu! Niciodată harul lui Dumnezeu nu va dispărea. Atâta vreme cât va exista Biserica creștin ortodoxă, cât va exista Liturghia, cât vor exista porțile acestea slave, vor exista și oameni care să mai gândească. Dar, la ora aceasta, oamenii se tem chiar și să mai gândească, se tem să audă de valorile ortodoxe. Priviți numai mișcările existente din 1925-1930 și până în zilele noastre. Parcă ai vorbi de holeră, de ciumă, nu vrea nimeni să mai audă de aceste valori ortodoxe. Foarte anevoie vei putea să aerisești o asemenea mentalitate, greu va accepta cineva o informație istorică, un fapt, o stare de lucruri. Iar dacă asemenea lucruri nu se acceptă, atunci nici nu se mai poate vorbi de inițierea unor acțiuni asemănătoare pentru a scăpa de aceste stări de lucru. În ziua de azi, noi nu mai gândim, gândesc alții pentru noi. A fost o perioadă în România când gândea numai partidul, Ceaușescu. Acum vine o altă forță care gândește pentru noi. Noi nu mai avem voie să gândim, trebuie doar să primim totul din afară. Lumea se găsește într-o stare de decadență, în țara asta nimeni nu se mai gândește să mai salveze ceva. Toată lumea denigrează țara asta așa de bogată și de frumoasă, țară râvnită de toți vecinii noștri. Românii au ajuns la această oră, parcă e un făcut, să își denigreze țara, să o defăimeze, să plece de aici de unde nu mai au ce face. Oare nu cumva este un gând dușman aici, un gând menit să ne risipească, să facă în așa fel încât să nu mai rămână piatră pe piatră în țara asta?! Pentru ca, apoi, să vină ei și să ne ocupe, să ne desfacă, să nu mai existăm în acest arc carpatic.

Într-adevăr, tineretul pleacă, este sărăcie, dar …

– Să știți că mulți tineri părăsesc țara.

– Ei fug de sărăcie, d-aia se duc. Dar acolo fac niște corvezi mult mai ordinare decât dacă ar munci la ei în țară. Acolo fac lucruri groaznice… Atâta timp cât aici sunt terenuri

atât de bogate fără să fie, însă, folosite în agricultură, atâta timp cât avem atâtea sectoare în care nimeni nu slujește și care așteaptă oamenii muncitori, încă se mai poate schimba ceva. Fiecare ar trebui să facă ceva marcant, cât de puțin, într-un sat, într-o comună, fiecare ar trebui să pună mâna și să arate ce poate să facă. E, la noi nu vrea nimeni să facă nimic, toți pleacă. Toți se duc după dolari și la ei în țară nu fac nimic. Aici este marea dramă.

– Prea Cuvioase, în actualul context politic în care se află România, cum priviți acțiunile politicienilor români și dorința de aderare a României la organismele vestice?

– Dragul meu, aș spune că nu trebuie să aderăm nici la Est și nici la Vest. Dar, din cele două rele adânci ale iadului, trebuie să alegem ceea ce este mai puțin rău, adică Răsăritul. Și când fac această alegere, mă gândesc la Sfântul Paisie Velicikovski, la Sfântul Serafim de Sarov, la Dostoievski și la toate celelalte valori ale ortodoxiei. La acestea mă gândesc atunci când spun că înclin spre Răsărit. Forțele reale ale creștinismului nostru european nu sunt dolarii, mărcile, ci tocmai valorile acelor 38 de milioane de ruși uciși din 1922 și până în zilele noastre. Nu or fi toți ucenici, nu or fi toți martiri, dar măcar un sfert tot sunt rugători la Dumnezeu și s-au rugat pentru țările acestea ale lumii creștine.

Mă gândesc numai la marea jertfă pe care a dat-o Rusia în decursul acestor ultimi 60-100 de ani. Occidentalii sunt niște sacrificați, au ajuns la descompunere mai devreme decât noi. Catolicismul este în pragul falimentului, caută acum să facă alianțe cu ortodoxia pentru a reuși să mai salveze ceea ce a mai rămas întreg în lumea catolică. Se știe prea bine că doar în Răsărit au mai rămas catolici, în Polonia, România, Ungaria. Restul țărilor occidentale sunt într-o stare deplorabilă, descompusă, din cauza așa-zisei democrații și deschideri practicate. Occidentul este asaltat de musulmani, de budhiști, acolo se înmulțesc așa-zisele atacuri naționaliste. La noi, în Răsărit, tot se mai ridică o Biserică, se mai face o pictură, un schit, se mai preoțește, mai vin creștinii, pe câtă vreme acolo se golesc Bisericile tot mai mult, toate locașurile sunt arendate musulmanilor și budhiștilor. Pentru asta dau eu notă rea catolicismului.

Pentru noi, pentru români, catolicismul este un mijloc de refacere. Întotdeauna românii au trăit în bună înțelegere cu catolicii, cu grecocatolicii, cu musulmanii, cu armenii și cu toate religiile. Dar până au venit vremurile acestea satanice, care doresc să ne răzvrătească unul împotriva celuilalt.

– Cum priviți recenta dispariție dintre noi a părinților duhovnici mai sporiți? Mă refer aici mai ales la părintele Cleopa și la părintele Argatu de la Cernica.

– Este vorba doar de cursul normal al vieții. Fiecare și-a dat rodul său și apoi a plecat la locul care i se cuvine. Sunt sigur că acolo unde sunt ei acum au ajuns să se roage pentru noi. Trebuie să fie și ei vrednici de noi și noi să fim vrednici de ei.

– Reușim noi să punem în valoarea cuvenită învățăturile lăsate de ei?

– Doar în măsura în care în tineretul de astăzi mai există totuși niște copii buni care, sperăm, vor face ceva în viitor. Din câte văd eu, sunt puține aceste persoane. Însă nu în mulțime, ci în cei puțini stă valoarea. Vedeți, cei 12 Apostoli au cucerit întunericul păgân. Sper ca și de acum înainte viața să fructifice învățăturile înaintașilor noștri, testamentul spiritual al bătrânilor noștri.

– Credeți în mesajul de apropiere a Bisericilor, mesaj lansat de Papa Ioan Paul al II-lea la venirea sa în România?

– Nu cred în nici un mesaj! Eu cred într-un singur lucru: nu au putut să realizeze această unire Sfinții, Cuvioșii secolelor XI-XIII. Cu atât mai puțin atunci acest lucru se va putea realiza prin asemenea păstori ai veacului nostru, păstori ce nu au nimic profund creștin și religios în ei, păstori care au doar o viață politică. Aceștia sunt ordinarii care au tras popoarele la ruină!!! Este un ecumenism născut nu din părerile Bisericilor, ci din gândirea proprie acestor persoane. Referitor la asta, părintele Stăniloae spunea: „Ecumenismul este erezia cea mai teribilă a secolului XX.”.

– Pentru a încheia această mică discuție, vă rog să rostiți un cuvânt de folos pentru toți cei care vor primi aceste sfaturi ale Cuvioșiei Voastre.

– Doresc tuturor să se afle într-o mai mare unitate. Ca să fie unitate, trebuie să fie dragoste. Iar ca să fie dragoste, trebuie să ne rugăm mai mult. Deci Rugăciune, Dragoste și Unitate ca să putem ajunge astfel la adevărata Credință. Dacă nu le vom avea pe acestea, vom avea boală, dihonie, sminteală și dizarmonie. Trebuie să revenim la starea în care vom putea valorifica

și învăța care sunt valorile noastre, ce anume ne ajută în personalitatea și prestigiul nostru. Iar asta se poate face numai prin Unitate, prin legătura desăvârșită între frații lui Hristos.

– Vă mulțumim!

– Să fiți binecuvântați!