Pseudologia Fantastica

by Fabian Anton

Tag: Amnesia (page 1 of 2)

AMNESIA (8)

Orașul e superb dar nu-mi prea pasă
afară-s derbedei în mine-i ger
zac cărți și ceaiuri și gutui pe masă
și nu știu căror demoni să te cer
și frică-mi e să irosesc cuvinte
am rătăcit atîtea timp de-un veac
încît prefer doar să te port în minte
să pianotez să sînger și să tac
dar de-ai fi fost aici te-aș lua de mînă
am desfrunzi tristețea prin bodegi
te-aș învăța tăcut cum să rămînă
aroma mea prin părul tău cînd pleci
ți-aș inventa tîmpenii fabuloase
doar să nu simți într-adevăr ce vreau
și-am defila ca norii peste case
și m-aș grăbi în suflet să îți stau
iar noaptea înainte de culcare
te-aș învăța cum trupul să mi-l frîngi
și pentru că-i frumos și știu cît doare
într-un tîrziu te-aș învăța să plîngi
și ți-aș șopti în tîmplă că oricine
ar ridica iluzii între noi
fără de teamă fără de rușine
l-aș spulbera cu gîndul și apoi
geloasă pîn’ la sînge pe toți anii
în care nu știam că existai
mi-aș îneca prin burguri gologanii
doar ca să uit cît de departe-mi stai
orașul e superb dar nu-mi prea pasă
fumez și ascult Pärt și-ți scriu prostii
am umbre și tăceri și crini prin casă
și apun milenii așteptînd să vii…

AMNESIA (7)

E aproape iarnă fab dar vezi în mine
în trupul ăsta frînt de prea mulți zei
port jazzuri mov și ceaiuri și ruine
pe care sădesc nori pentru toți cei
ce au uitat c-au existat vreodată
și sînii mei și tîmpla mea și-un fel
de umbră mult prea îndelung purtată
pe buze, peste pleoape, prin cercei
port cărți pînă la îngeri stivuite
și melodii pe care le tocesc
în gîndul meu și file învechite
în care abia de pot să te citesc
port anotimpuri și tăceri și-o stare
de înger hăituit și obosit
port nopțile acelea de la mare
în care-ți dovedeam cît am greșit
port poezii port ură port înfrîngeri
port coapse tatuate cu povești
și altare ce s-au desfrunzit de îngeri
și felul crud în care mă iubești
și multe port în umbra asta care
îți ține palma printre străzi pustii
cînd tu îți spui că-i doar o întîmplare
că sunt aici ca iert că suntem vii

E aproape iarnă fab dar vezi în mine
în trupul ăsta frînt de prea mulți zei
port jazzuri mov și amprente și ruine
și trupul tău și demoni și alei

AMNESIA (6)

Iubesc doar ce nu am, iubesc cuvinte
ceața în care zilnic mă complac
sfinții vulgari ce-mi bîntuie prin minte
și modul meu obscen de-a ști să tac
iubesc doar noaptea care desfrunzește
și visul unui prunc ce-a adormit
plîngînd iubesc enorm să simt cum crește
sub fiecare tîmplă un cuțit
ce îți feliază gîndurile viața
și îți arată cît de simplu mori
iubesc ceaiul de crini și dimineața
pierdută lîngă tine uneori
iubesc să dăruiesc cu disperare
și sîni și coapse și arome noi
iubesc indefinit să știu că doare
cînd vezi cît suntem de străini și goi
iubesc trufaș iubesc doar lucruri stranii
iubesc un cîntec mut de Moustaki
iubesc să plîng și știi iubesc golanii
care m-au învățat că pot iubi
așa cum nimeni n-a iubit vreodată
aspru, sălbatic, violent, amar
iubesc tăcut așa cum altădată
iubeam zîmbind și inocent și clar
dar anii trec și toamnele se-adună
trupul e greu, sufletul răstignit
și-un viscol nesfîrșit în noi răsună
Iubesc doar moartea care ne-a unit…

AMNESIA (5)

Port șal pepit, port nori și port cuvinte
port trupul ăsta fără de culori
port toamna ce îmi bîntuie prin minte
port felul tău discret de a ști să mori
și amăgiri și crize și tramvaie
și cîntece obsecene și copii
care se joacă fericiți prin ploaie
port zîmbetul vulgar de peste zi
și coapse tatuate cu parfume
sîni grei de așteptare și tăceri
și pleoapele închise și un nume
pe care-l schimb de cîte ori mi-o ceri
port mitocani care slujesc altare
port legi dictate de analfabeți
port sfinți ce se ascund prin calendare
și  munți și flori presate și poeți
apuși de mult dar mult mai vii ca burgul
în care tot flanez de atîția ani
port ceaiuri mov și crini și port amurgul
acestei țări de sfinți și de golani
și multe port în sufletu-mi de ceară
cu un firesc, nimicitor resort
toate mi-s rugăciuni seară de seară
numai pe tine nu vreau să te port

 

Amnesia (4)

Între noi doar marea și un soi de moarte și un soi de toamnă și un fel de ploi
unde să te caut, cît să uit din tine, căror sfinți atroce să cer înapoi
nopțile acelea parcă infinite cînd știam că burgul va apune blînd
cînd pe sîni și coapse-mi tatuai apusuri cînd cercam zadarnic să te scot din gînd
între noi cafele și Vanhal și umbre ce flanează straniu prin orașul mort
și țigări strivite și Lubin și psalmii și un fel albastru în care te port
prin rugina asta care se întinde parcă de o viață, parcă de un veac
ca să mă învețe să înjur rusește, să te rup din mine, să învăț să tac
între noi golanii ce-mi privesc surîsul cu o îndîrjire de cățel rănit
și tot ce-am pe suflet, și ratări, și pleoape, și nisip, și noapte, și tot ce-ai iubit
între noi ruine din ce-am fost odată, și femei superbe, care știu ce vor
ce-o să te învețe să te-ascunzi în paturi ce-o să mă ajute să învăț să mor
simplu fără teamă fără de cuvinte fără de altare fără rugăciuni
depănînd iluzii, depănînd amprente, risipind arome, inventînd minciuni
între noi tot ceea ce-am dorit un secol să ne poarte pașii pe același drum
și-un cîmpei de toamnă ce-mi îmbracă tîmpla într-un văl de ceață și în munți de scurm
între noi doar marea și un soi de moarte și un soi de toamnă și un fel de ploi
unde să te caut, cum să-ți aflu chipul, cît să iert din tine, cît să uit din noi…

Amnesia (3)

Nu mă privi, nu îmi zîmbi, nu-mi spune
Că între noi totul va fi la fel
Tot ce-am iubit cu adevărat apune
Mîine va fi doar viscol și măcel
Degeaba port tăcerile în pleoape
Degeaba port amprenta ta pe sîni
E toamnă fab și e atîta moarte
Încît nici de ai vrea n-ai cum să amîni
Această toamnă care desfrunzește
Aceste ploi ce sufletul mi-l frâng
E timpul să uităm cum se iubește
E rîndul meu să reînvăț să plîng
Așa cum mă-nvățai odinioară
Fără să simtă nimeni făr să vezi
Prea multe sunt cele ce ne separă
Prea mulți sunt sfinții în care să crezi
Și silă mi-e, și ură, și rușine
Că pot flana așa prin burgul mort
Fără țigări și ceaiuri, fără tine
Dar uite, vezi, știu încă să te port
Ca pe un soi ciudat de rugăciune
Cum poartă neaua vieții un cercel
Nu mă privi, nu îmi zîmbi, nu-mi spune
Că între noi totul va fi la fel…

Older posts