Pseudologia Fantastica

by Fabian Anton

Tag: Amnesia (page 1 of 2)

AMNESIA (12)

Sufletul tău de munți nu te-a învățat
încă ce e căderea în păcat
el știe infinitul să cuprindă
și apa mărilor să o aprindă
și sânii de cleștar să tatueze
cu lungi și obosite după-amieze
dar el nu știe vai cît de ușor
apun în burgul ăsta mov și gol
și cît de ger și silă și rușine
mi-e să exist prin lume făr de tine
cînd totu-n jur e moarte și e ploaie
ca ceața presărată prin odaie

Sufletul tău de munți habar nu are
cît de frumos și de absurd se moare…

AMNESIA (10)

Prin Iași mi s-a dus faima că-ți scriu scrisori de rouă
și burgul ne urăște dar ce ne pasă nouă
burgul urăște totul și teii și poeții
Moldova nu visează și-așa e rostul vieții
eu să îți scriu cu ceață iar tu să îți ferești
făptura de mizerii mai știi la Bălțătești
cînd hoinăream în taină pe unde a mers Adela
și cînd ne întîlnisem cu paznicul acela
ce își oprise birja și mestecînd tutun
îți povestea că viața este doar crini și fum
tu surîdeai complice nici nu băgai de seamă
că-n jur cernea tăcută o ploaie mov de toamnă
și-nmănușîndu-ți palma mi-ai susurat molatec
curînd apune clipa să mergem la Văratec
acolo e mai tihnă și nimeni nu ne știe
birja pornise agale și așa ca-ntr-o beție
în jurul nostru codrul se dezvelea tăcut
mai ții minte acestea un veac parcă a trecut
și uite este iarnă azi ninge mîine plouă
prin Iași mi s-a dus faima că-ți scriu scrisori de rouă

AMNESIA (9)

Să nu-ți fie teamă de-o să mor
Voi trăi în gîndul tău ușor
Și am să-ți surîd și am să tac
Ca un înger tandru și posac
Între timp prin burguri lungi ninsori
Vor aprinde pe morminte flori
Și de atîta alb și necuprins
O să crezi că-s viu și că m-a prins
Viforul prin vreo bodegă gri
Visînd la absint și la copii
Și așteptîndu-mă un veac să vin
Vei turna în două cupe vin
Iar la picup s-or roti încet
Valțuri de iluzii și regret
Pînă iarna va apune-n noi
Cei atît de-nsingurați și goi
Și în tîmple ne-o rămîne doar
Duh de primăveri și chihlimbar

Să nu-ți fie teamă de-o să mor
Voi trăi în gîndul tău ușor…

AMNESIA (8)

Orașul e superb dar nu-mi prea pasă
afară-s derbedei în mine-i ger
zac cărți și ceaiuri și gutui pe masă
și nu știu căror demoni să te cer
și frică-mi e să irosesc cuvinte
am rătăcit atîtea timp de-un veac
încît prefer doar să te port în minte
să pianotez să sînger și să tac
dar de-ai fi fost aici te-aș lua de mînă
am desfrunzi tristețea prin bodegi
te-aș învăța tăcut cum să rămînă
aroma mea prin părul tău cînd pleci
ți-aș inventa tîmpenii fabuloase
doar să nu simți într-adevăr ce vreau
și-am defila ca norii peste case
și m-aș grăbi în suflet să îți stau
iar noaptea înainte de culcare
te-aș învăța cum trupul să mi-l frîngi
și pentru că-i frumos și știu cît doare
într-un tîrziu te-aș învăța să plîngi
și ți-aș șopti în tîmplă că oricine
ar ridica iluzii între noi
fără de teamă fără de rușine
l-aș spulbera cu gîndul și apoi
geloasă pîn’ la sînge pe toți anii
în care nu știam că existai
mi-aș îneca prin burguri gologanii
doar ca să uit cît de departe-mi stai
orașul e superb dar nu-mi prea pasă
fumez și ascult Pärt și-ți scriu prostii
am umbre și tăceri și crini prin casă
și apun milenii așteptînd să vii…

AMNESIA (7)

E aproape iarnă fab dar vezi în mine
în trupul ăsta frînt de prea mulți zei
port jazzuri mov și ceaiuri și ruine
pe care sădesc nori pentru toți cei
ce au uitat c-au existat vreodată
și sînii mei și tîmpla mea și-un fel
de umbră mult prea îndelung purtată
pe buze, peste pleoape, prin cercei
port cărți pînă la îngeri stivuite
și melodii pe care le tocesc
în gîndul meu și file învechite
în care abia de pot să te citesc
port anotimpuri și tăceri și-o stare
de înger hăituit și obosit
port nopțile acelea de la mare
în care-ți dovedeam cît am greșit
port poezii port ură port înfrîngeri
port coapse tatuate cu povești
și altare ce s-au desfrunzit de îngeri
și felul crud în care mă iubești
și multe port în umbra asta care
îți ține palma printre străzi pustii
cînd tu îți spui că-i doar o întîmplare
că sunt aici ca iert că suntem vii

E aproape iarnă fab dar vezi în mine
în trupul ăsta frînt de prea mulți zei
port jazzuri mov și amprente și ruine
și trupul tău și demoni și alei

AMNESIA (6)

Iubesc doar ce nu am, iubesc cuvinte
ceața în care zilnic mă complac
sfinții vulgari ce-mi bîntuie prin minte
și modul meu obscen de-a ști să tac
iubesc doar noaptea care desfrunzește
și visul unui prunc ce-a adormit
plîngînd iubesc enorm să simt cum crește
sub fiecare tîmplă un cuțit
ce îți feliază gîndurile viața
și îți arată cît de simplu mori
iubesc ceaiul de crini și dimineața
pierdută lîngă tine uneori
iubesc să dăruiesc cu disperare
și sîni și coapse și arome noi
iubesc indefinit să știu că doare
cînd vezi cît suntem de străini și goi
iubesc trufaș iubesc doar lucruri stranii
iubesc un cîntec mut de Moustaki
iubesc să plîng și știi iubesc golanii
care m-au învățat că pot iubi
așa cum nimeni n-a iubit vreodată
aspru, sălbatic, violent, amar
iubesc tăcut așa cum altădată
iubeam zîmbind și inocent și clar
dar anii trec și toamnele se-adună
trupul e greu, sufletul răstignit
și-un viscol nesfîrșit în noi răsună
Iubesc doar moartea care ne-a unit…

« Older posts