Pseudologia Fantastica

by Fabian Anton

Tag: Amnesia (page 2 of 2)

AMNESIA (5)

Port șal pepit, port nori și port cuvinte
port trupul ăsta fără de culori
port toamna ce îmi bîntuie prin minte
port felul tău discret de a ști să mori
și amăgiri și crize și tramvaie
și cîntece obsecene și copii
care se joacă fericiți prin ploaie
port zîmbetul vulgar de peste zi
și coapse tatuate cu parfume
sîni grei de așteptare și tăceri
și pleoapele închise și un nume
pe care-l schimb de cîte ori mi-o ceri
port mitocani care slujesc altare
port legi dictate de analfabeți
port sfinți ce se ascund prin calendare
și  munți și flori presate și poeți
apuși de mult dar mult mai vii ca burgul
în care tot flanez de atîția ani
port ceaiuri mov și crini și port amurgul
acestei țări de sfinți și de golani
și multe port în sufletu-mi de ceară
cu un firesc, nimicitor resort
toate mi-s rugăciuni seară de seară
numai pe tine nu vreau să te port

 

Amnesia (4)

Între noi doar marea și un soi de moarte și un soi de toamnă și un fel de ploi
unde să te caut, cît să uit din tine, căror sfinți atroce să cer înapoi
nopțile acelea parcă infinite cînd știam că burgul va apune blînd
cînd pe sîni și coapse-mi tatuai apusuri cînd cercam zadarnic să te scot din gînd
între noi cafele și Vanhal și umbre ce flanează straniu prin orașul mort
și țigări strivite și Lubin și psalmii și un fel albastru în care te port
prin rugina asta care se întinde parcă de o viață, parcă de un veac
ca să mă învețe să înjur rusește, să te rup din mine, să învăț să tac
între noi golanii ce-mi privesc surîsul cu o îndîrjire de cățel rănit
și tot ce-am pe suflet, și ratări, și pleoape, și nisip, și noapte, și tot ce-ai iubit
între noi ruine din ce-am fost odată, și femei superbe, care știu ce vor
ce-o să te învețe să te-ascunzi în paturi ce-o să mă ajute să învăț să mor
simplu fără teamă fără de cuvinte fără de altare fără rugăciuni
depănînd iluzii, depănînd amprente, risipind arome, inventînd minciuni
între noi tot ceea ce-am dorit un secol să ne poarte pașii pe același drum
și-un cîmpei de toamnă ce-mi îmbracă tîmpla într-un văl de ceață și în munți de scurm
între noi doar marea și un soi de moarte și un soi de toamnă și un fel de ploi
unde să te caut, cum să-ți aflu chipul, cît să iert din tine, cît să uit din noi…

Amnesia (3)

Nu mă privi, nu îmi zîmbi, nu-mi spune
Că între noi totul va fi la fel
Tot ce-am iubit cu adevărat apune
Mîine va fi doar viscol și măcel
Degeaba port tăcerile în pleoape
Degeaba port amprenta ta pe sîni
E toamnă fab și e atîta moarte
Încît nici de ai vrea n-ai cum să amîni
Această toamnă care desfrunzește
Aceste ploi ce sufletul mi-l frâng
E timpul să uităm cum se iubește
E rîndul meu să reînvăț să plîng
Așa cum mă-nvățai odinioară
Fără să simtă nimeni făr să vezi
Prea multe sunt cele ce ne separă
Prea mulți sunt sfinții în care să crezi
Și silă mi-e, și ură, și rușine
Că pot flana așa prin burgul mort
Fără țigări și ceaiuri, fără tine
Dar uite, vezi, știu încă să te port
Ca pe un soi ciudat de rugăciune
Cum poartă neaua vieții un cercel
Nu mă privi, nu îmi zîmbi, nu-mi spune
Că între noi totul va fi la fel…

AMNESIA (2)

Ne-or uita oraşe, ne-or rata tramvaie
Se vor scurge ceasuri către alte zări
Sufletele noastre vor flana prin ploaie
Cum pluteşte moartea peste munţi şi mări
Sînii mei de ambră vor ierta atingeri
Voi grava pe coapse noi şi noi priviri
Şi-mi voi face-n suflet un sobor de îngeri
Şi-mi voi prinde-n irişi stive de amintiri
Voi rosti tîmpenii voi fuma cafele
Voi dansa pe valţuri de acum un veac
Voi privi prostimea de după perdele
Şi-o să-nvăţ să sînger şi-o să-nvăţ să tac
n-o să mai am teamă să urăsc feroce
să îmi plimb prin burguri trupul unduit
şi-o să port în tîmplă altă şi altă voce
doar să te pot pierde doar ca să te uit

Ne-or uita oraşe, ne-or rata tramvaie…

Newer posts »