Fabian Anton Official Site

Tag: andreea ilie

Ertihana (7)

Buza mea s-a cununat cu moartea
Ești departe acum, știu să te iert
Mută ca un nor rămîn de partea
Toamnei noastre cu trecut incert
Și mă mint că nu mai știu de tine
Și te mint că nu mai cred în zei
Îmi gravez cu ceai de mandarine
Coapsele  prelungi și sînii grei
Inventez povești sofisticate
Doar să pot visa de la amvon
Psalmii lumii mele inventate
Și trecutul meu de Scorpion
Oricum nimeni nu mă mai aude
Și oricum nu mai am chef să văd
Burgul ăsta plin de lumi zălude
Înecat în clisă și-n prăpăd
Pașii mi-s greoi, ceața din tîmplă
Pîn la tine se preface-n munți
Vom uita curînd ce ni se-ntîmplă
Prea curînd ne vom trezi cărunți
Iar povestea noastră de altădată
Vor șopti-o liceeni grăbiți
Și o va prinde-n părul ei o fată
Ce se va ascunde de părinți

Buza mea s-a cununat cu moartea
Ești departe acum, ce să mai iert
Mută ca un nor rămîn de partea
Toamnei noastre cu trecut incert…

Ertihana (6)

Ce admirabilă obsesie moartea, moartea…
Întotdeauna am fost de partea ei, întotdeauna de partea
Celor care au știu să plece, celor ce știu apune tăcînd
Mereu le-am păstrat un surîs reținut, o amprentă, un gînd,
Celor ca mine, celor ce iubind au ratat
Singurii ce-au învins, singurii ce contează cu adevărat
Și ce admirabilă obsesie distanța dintre noi în toamna amară
Pe toate le port în tîmpla mea, în coapse, în sînii de ceară
Și le iubesc pe toate doar ca să pot în sfîrșit să te port
Tu umbra mea de-o viață, admirabilul, fericitul meu mort
Întotdeauna am fost de partea ta, întotdeauna de partea
Numărului impar de pe buze… Moartea… Moartea… Moartea…

Ertihana (5)

Îți scriu cît încă-i toamnă și sunt ploi
Atîta moarte păstorim în noi
Și așa puțin primit-am de la viață
Încît prășim în suflet numai ceață
Ceață greoaie, mov, ca amintirea
Anilor cînd știam ce-i fericirea
Și birjărește înjuram pe stradă
Mulțimile sosite să ne vadă
Firul de aur de pe inelare
Mai știi te întrebam pe-atunci cît doare
Să mă prefac că nu simt, că mi-e bine
Mai știi ce aspru vînt vuia în mine
Cu orice vorbă a ta, cu orice gînd
Mă învățasem să alung pe rînd
Orice privire șuie, orice pas
Orice surîs în jurul meu rămas
Și astea doar ca să te știu aproape
Atîta moarte, fab, atîta moarte
Nici nu visam pe-atunci că pot să duc
Dar uite, vezi, în cuibul meu de cuc
Încă rezist așa, în gînd cu noi…

Îți scriu cît încă-i toamnă…
Cît sunt ploi…