Pseudologia Fantastica

by Fabian Anton

Tag: Nicolae Steinhardt

INEDIT EUGEN IONESCU: „M-am scîrbit de literatură, de gălăgie, de ceea ce se numeşte «faim㻓

Restituim, mai jos, două epistole inedite semnate de Eugen Ionescu și trimise vechiului său prieten, avocatul și memorialistul Arșavir Acterian. Originalele se păstrează astăzi în arhiva Vladimir Anton.

1

 

Dragă Arşavir

 

Sunt la Duseldorf, pe încă vreo 15 zile, unde pun în scenă la Schauspielhaus o piesă a mea. Pe urmă reintegrez Parisul. În orice caz, scrisorile îmi sînt trimise de acolo.
Ce să-ţi spun… Oriunde am rătăci nu putem scăpa de destin, de ani etc. Nu mai avem aşa mult de stat sau de rătăcit aici. Eu m-am scîrbit de literatură, de gălăgie, de ceea ce se numeşte „faimă“ în care n-am crezut niciodată şi în care nu cred nici acum.
Norocul meu mare este Rodica. Suntem doi dar altminteri ce se petrece în lume mă acablează.
Fac „literatură şi teatru“ fiindcă asta a devenit meseria mea mon gagne-pain. Din cînd în cînd cîte o scrisoare a unui prieten, a ta, este ca un surîs al cerului.
Tu ai fost marea mea problemă, erai cel mai bun prieten al meu. M-a durut pe vremuri despărţirea noastră. Cred că pe nici un altul nu l-am iubit, urît, şi iar iubit ca pe tine.
Am să-ţi mai scriu. Dar să ştii că eşti prezent şi tu şi Barbu şi doi sau trei alţii, din vii şi din morţi.
Te îmbrăţişez şi poate că va fi bine în eternitate şi că vom fi tineri.
Sărută-l pe Barbu – ce bucurie că l-am văzut!
Poate că ne vom vedea, sper să vin în vizită la Bucureşti.
Sunt cam prins. Şi am avut o depresiune din care m-au scos doctorii şi Rodica mai ales.
Vreau să-ţi spun ceva: dacă vrei, telefonează sorii mele, Marilena Apostoliu, şi vezi-o. Telefonul ei este 370 182, locuieşte în 168 Bulevardul 1 Mai, blocul unu, scara D. Are un reumatism deformant.
Te sărutăm tare, Rodica şi eu.
Al tău pe veşnicie,

Eugen Ionescu

 

2

 

Domnul Eugen Ionescu
B-dul Montparnasse nr. 96

75014 Paris

 

Paris, 11 februarie 1977

 

Dragă Arşavir,

În tot cursul unor ani lungi, lungi, m-am gîndit la tine. Îmi doream foarte des, pe vremea cînd eram certaţi, să te reîntîlnesc şi să ne împăcăm. Prietenia ta mi-a lipsit mult. Aşa cum îmi scriai într-una dintre scrisori, eram într-adevăr cumplit şi neomeneşte de singur în anii dinainte de 1940. Acum ştiu că eşti acolo şi că ne gîndim unul la celălalt. Ani şi ani de zile am vorbit despre dificultăţile materiale prin care am trecut din ’47 pînă în ’55 şi o să mai vorbim despre ele cînd ne vom revedea.
Eu unul cred că pentru boala ta de inimă ai putea veni aici, sînt cîţiva medici cardiologi foarte buni şi, cu toate că nu cred că este cazul, cîteva clinici excelente în care ai putea face un scurt sejur.
Te invit eu. Rodica şi Marie-France se alătură acestei invitaţii. Nu ai nimic dificil de făcut, atîta doar: să-ţi obţii paşaportul, să mergi la aeroport şi să te sui în avionul care te aduce la Paris în trei ceasuri. Noi vom veni să te luăm şi ne vom ocupa de tine ca de copilul nostru. Pentru că de-acuma sîntem nişte copii bătrîni de tot.
Spune-mi că da în cel mai scurt timp posibil, telegrafiază-mi sau telefonează-mi dacă vrei şi-ţi voi trimite un certificat de cazare.
Cu dragoste multă şi cu nădejdea să te văd curînd.

Eugen

Îmbrăţişări lui Barbu Brezianu şi lui Nicu Steinhardt

 

EXCLUSIV: Nicolae Steinhardt – „Am învățat și predat multe poezii eminesciene la Jilava, Gherla și Dej!“

Redăm în exclusivitate „Mărturisirea“ de mai jos, poate una din cele mai frumoase scrieri semnate de Nicolae Steinhardt despre Eminescu și fenomenul românesc.  Textul face parte din volumul de corespondență Nicolae Steinhardt în curs de apariție la editura „Polirom“.
Originalul se află în arhiva Fabian Anton.

MĂRTURISIRE

 

Mi-am pus demult întrebarea: dacă mi se va cere să scriu despre Eminescu, ce voi face? Să cutez a scrie? Nu va fi impertinență și abatere de la modestia cea mai elementară?
Iată însă că, pînă la rezolvarea teoretică a problemei, am scris și publicat cîteva texte despre Eminescu în „Viața Românească“, în „Caiete critice“, în volumul „Escale în timp și spațiu“ și „Prin alții spre sine“, în cuvîntul înainte la „Eminescu și abisul ontologic“ de Svetlana Paleologu-Matta.
Am învățat și predat euforic multe poezii eminesciene la Jilava, Gherla și Dej.
Știu bine că am scris copilării și banalități dar cu teamă, dragoste, credință și adînc respect. Așa încît s-ar putea ca păcatul de temeritate și poftă de fală să-mi fie iertat.
Îl iubesc pe Eminescu. Ziua de 15 ianuarie e pentru mine o zi sfîntă. Nu uit, cînd sunt în București, să depun și eu o floare la statuia din fața Ateneului, operă a sculptorului D. Anghel.
Cu ce drept îl iubesc pe Eminescu? Fără niciun drept. Prin declarație unilaterală de voință, pentru că oricine are dreptul să iubească, oricît de nevolnic și neîndeptățit este. Pentru că, după cum spun englezii, o pisică poate privi un rege. Tot astfel, fără nicio justificare,  iubesc în mod orbitor și total poporul românesc și „fenomenul românesc“.
Și apoi Eminescu, prin fermitate și curăția caracterului, îmi e sprijin de nădejde în credința că poporului român îi e menit a se împărtăși în cultură și în viața spirituală de o soartă cu mutl deasupra mediocrității, acea binecuvîntată soartă în care au crezut Hașdeu, Pârvan, Blaga, Mircea Eliade și Constantin Noica.
Cît de fericit sunt că mi-ați dat prilejul să-mi mărturisesc dragostea despre Eminescu și fenomenul românesc.

Nicolae Steinhardt
Mănăstirea Rohia
24 martie 1989