Cititorii din România care au reuşit să intre în posesia primei ediţii a volumului „Moartea citeşte ziarul“ (Editions Rodopi B.V., Amsterdam – Atlanta, GA 1989) au putut observa că, ediţia românească a aceluiaşi volum („Cartea Românească“ 1990) este văduvită de cîteva importante (mai ales astăzi) texte ale lui Mircea Dinescu.
De ce a ales dl. Dinescu să renunţe la aceste texte şi să-şi autocenzureze volumul o să înţelegeţi citind rîndurile de mai jos:

MIRCEA DINESCU – INTERVIU LA RADIO MOSCOVA*

– În interviul acordat postului de radio Moscova, anul trecut, aţi spus că aţi venit la Moscova pentru a vedea cu ochii proprii miracolul restructurării, procesul de restabilire a valorilor culturale şi istorice.

– M-am uitat la televizor, că televiziunea sovietică îţi dă şansa să cam înveţi cîte ceva de la ea, nu? Presa am citit-o zilnic – eu ştiu mai puţin ruseşte, dar cu ajutorul soţiei – bineînţeles, e fascinantă, ca şi toată această mişcare din presa actuală, culturală şi politică, lucru care, pe mine ca scriitor, mă interesează foarte tare; sîntem abonaţi la cîteva reviste culturale sovietice, dar în acelaşi timp e fascinant să vezi la faţa locului ce se întîmplă, pentru că după părerea mea perestroika înseamnă o mare cotitură pentru socialism, URSS, şi în general cred în lume, cu consecinţe formidabile. Cred că această cotitură istorică va însemna mult, nu numai din punct de vedere economic, dar şi cultural. Nu există zi în care să nu se întîmple un eveniment în presa sovietică. Această reînviere a publicisticii, mi se pare iarăşi extraordinară; sincer să fiu la ora actuală mă interesează mai puţin poezia sovietică şi mai mult jurnalistica sovietică. Au apărut, au reapărut oameni despre care nu ştiam nimic, academicianul Ligariov, istorici ca Afanasiov, sînt doar două exemple. Sigur, ca literat îmi dau seama de efectul pe care îl are asupra lumii această deschidere, această explozie de libertate dacă vreţi, din presa sovietică. Ce se întîmplă deci în URSS va avea un efect, cred eu, asupra literaturii socialiste şi asupra literaturii lumii în general. Scriitorii din socialism nu trebuie să fie simple instrumente de lucru în drumul spre socialism. Fiecare trebuie să se dezvolte liber şi să-ţi expună concepţiile sale despre viaţă şi despre lume şi societate. Se spunea pe vremuri că scriitorii sînt ajutoare de nădejde ale partidului. Să se înţeleagă bine acest lucru, în ce sens sînt ajutoare de nădejde: în sensul că scriitorul este un observator extraordinar al realităţii şi poate ajuta partidul arătîndu-i cît mai bine realitatea. Eu bineînţeles nu cred că poezia poate schimba lumea. Cred că literatura trebuie să fie şi ea activă, să devină un reper pentru cititor, în general, cred că acesta-i sensul literaturii: nu de a da soluţii, ci de a problematiza. * Interviul a fost transmis în emisiunea în limba română a postului de Radio Moscova din 25 august 1988.

(Text tipărit în volumul Moartea citeşte ziarul“ Editions Rodopi
B.V., Amsterdam – Atlanta, GA 1989 şi cenzurat în ediţia românească)

Tot în ediţia Rodopi se regăseşte şi o scrisoare către preşedintele Uniunii Scriitorilor („A doua scrisoare deschisă către preşedintele Uniunii Scriitorilor“, Bucureşti, 22 iunie 1989, pg. 77 – 78), eliminată şi ea din ediţia „Cartea Românească“, epistolă în care Mircea Dinescu scrie:
Ca şi cum excluderea mea abuzivă din Partid şi din redacţia României literare nu ar fi deajuns, şi pentru a mi se tăia orice mijloc de subzistenţă, soţiei mele, de profesie traducătoare, i-a fost interzisă şi ei semnătura, cartea de proză a lui Boris Pasternak predată editurii Univers fiind stopată.“