Pseudologia Fantastica

by Fabian Anton

Tag: Poeme

AMNESIA (12)

Sufletul tău de munți nu te-a învățat
încă ce e căderea în păcat
el știe infinitul să cuprindă
și apa mărilor să o aprindă
și sânii de cleștar să tatueze
cu lungi și obosite după-amieze
dar el nu știe vai cît de ușor
apun în burgul ăsta mov și gol
și cît de ger și silă și rușine
mi-e să exist prin lume făr de tine
cînd totu-n jur e moarte și e ploaie
ca ceața presărată prin odaie

Sufletul tău de munți habar nu are
cît de frumos și de absurd se moare…

AMNESIA (2)

Ne-or uita oraşe, ne-or rata tramvaie
Se vor scurge ceasuri către alte zări
Sufletele noastre vor flana prin ploaie
Cum pluteşte moartea peste munţi şi mări
Sînii mei de ambră vor ierta atingeri
Voi grava pe coapse noi şi noi priviri
Şi-mi voi face-n suflet un sobor de îngeri
Şi-mi voi prinde-n irişi stive de amintiri
Voi rosti tîmpenii voi fuma cafele
Voi dansa pe valţuri de acum un veac
Voi privi prostimea de după perdele
Şi-o să-nvăţ să sînger şi-o să-nvăţ să tac
n-o să mai am teamă să urăsc feroce
să îmi plimb prin burguri trupul unduit
şi-o să port în tîmplă altă şi altă voce
doar să te pot pierde doar ca să te uit

Ne-or uita oraşe, ne-or rata tramvaie…

AMNESIA (1)

ţi-aş scrie dar e toamnă şi ninge ruginiu
tramvaie trec alene printr-un oraş pustiu
şi la doi paşi de mine de sub un vechi oblon
răsună valţuri triste scurse din gramofon
aseară umbra noastră încă mai stăruia
pe cărţi, pe pat, pe suflet, pe cana cu cafea
încă-i simţeam aroma de sînge şi copil
gravată cu tăcere pe trupul meu fragil
doream s-o prind aseară, doream s-o ocrotesc
dar vezi nopţile astea în tîmpla mea tot cresc
şi niciun colţ nu-mi lasă să pun tot ce-am iubit
mi-s coapsele de gheaţă, mi-i chipul buhăit
şi sunt mult prea departe de tot ce-nseamnă noi
şi rugi nu mai ştiu spune şi pasul mi-e greoi
încît rost nu mai are ce-aş mai putea să scriu
afară-i mult prea toamnă şi ninge ruginiu…