Grigore Vasiliu – Birlic nu a fost un artist comic! A fost o structură comică!
Rar o ființă ca el, hărăzit, din întâlnirea cu ursitoarele, să creeze bună dispoziție, hohote de râs, destindere și, în ultimă instanță, fericire!
Mergeam cu el pe stradă, la Praga, unde filmam „Viața învinge“. Nu-i diminuez cu nimic extraordinara lui popularitate, dar acolo, pe malul Vâltavei, nu-l cunoștea nimeni. Dar oricine venea în întâmpinarea noastră, de cum îi cădea privirea pe Birlic, începea sau să râdă, sau să zâmbească. Totul la el era comic. Chipul, privirea, mersul dezarticulat, debitul verbal. Cu asemenea „daruri“ primite de la natură, era imposibil să abordezi repertoriul dramatic, spre disperarea lui Birlic!
Și totuși, în plin delir al popularității, un regizor și-a permis să-l probeze și în dramă și Birlic a făcut un mare și surprinzător succes în „Nunta lui Krecinski“.
Și așa au început să curgă „surprizele“ lui Birlic: în „2 lozuri“ (scena de disperare a rămas în antologia filmului românesc), în „D’ale Carnavalului“ („a 8-a oară, domnule!“), o inegalabilă creație, etc.
La spectacolul „O noapte furtunoasă“ stăteam în loja direcției care, la studioul din Piața Amzei e chiar deasupra scenei, în partea stângă, deasupra publicului. La scena „Eu sunt bibicul, eu sunt Mache“ Birlic era atât de extraordinar că m-a cuprins o criză de râs, că mi-a fost imposibil să mă stăpânesc. Cei din scenă m-au observat și au început să râdă, publicul după ei… și actul a trebuit să se întrerupă!! Birlic era genial! El se plângea cu disperare pentru opresiunea împotriva lui… iar publicul râdea în hohote!
În momentele lui de viață normală avea o privire de cățel bătut, de o tristețe și bunătate sfâşietoare… Și totuși irezistibil comică.
Asta venea probabil dintr-o extreme sensibilitate și bunătate interioară, care apărea la suprafață în momente neașteptate.
O să vă povestesc o întâmplare neștiută de nimeni, care va evidenția ceea ce am afirmat.
La Praga grupa noastră de actori a stat aproape 6 luni la hotelul „Flora“.
Unul din marii noștri actori, George Vraca, împătimit jucător, vedetă a Cazinoului din Monte Carlo, invitase o serie de mari colegi, ca V. Valentineanu, Gh. Ciprian, Pop Marțian sau C. Antoniu să vină în fiecare seară la el în cameră pentru o partidă de joc de cărți. Vraca, un jucător cu mare experiență, reușise în aproape două luni să-i curețe de coroane pe colegii lui. Aproape o jumătate de mașină nouă Skoda,cu care avea ambiția să se întoarcă în țară, la volan.
Venirea, la o dată ulterioară, a lui Birlic, a fost pentru George Vraca un eveniment fericit.
– Nu te interesează, colega, o partidă?
– Cu mare plăcere, a răspuns Birlic.
„Match-ul“ a avut loc seara, în camera lui Vraca. Cameră care făcea parte din apartamentul în care stăteam și eu cu Mircea Constantinescu. Așa că și noi doi participam adeseori la joc, eu chibiț, Mircea participant, modest, uneori. Eu am rezistat până la 2 noaptea apoi m-am retras. Mircea, care pierdea, până pe la 3.
Dimineața, pe la 4, ne-am trezit cu Birlic, cu pălăria în mână, sculându-l pe Mircea.
– Mircea, cât ai pierdut până acum la Vraca?
Mircea, un tip foarte tipicar, din somn, i-a răspuns prompt:
– 1468 de coroane!
Birlic, băgând mâna în pălărie, scoase 1500 de coroane și spuse:
– Poftim! Să nu te mai prind pe acolo!
Apoi a umblat din cameră în cameră, împărțind și acoperind peste jumătate din pagubele colegilor lui, aproape jumătate din Skoda lui Vraca.
Acesta, în seara următoare, îl căuta disperat pe Birlic pentru „revanșă“.
– Cu plăcere, răspunse Birlic, dar nu prea mai am bani!
– Cum asta? ripostă, livid, Vraca.
– Am făcut cumpărături, răspunse Birlic. Praga asta este o minune din acest punct de vedere.
– Nu ești gentleman, colega!
Birlic, jignit, se îmburică:
– Ba sunt!
Și, în seara următoare, îi luă lui Vraca și cealaltă jumătate de Skoda!
Cum se poate explica acest gest dacă nu printr-o mare căldură sufletească și o generozitate ieșită din comun?

P.S. Cât am filmat la „Titanic Vals“ am făcut drumul București – Câmpulung, zilnic, cu mașina. Cum ne-am umplut clipele de călătorie? Făcând poezii cu rime impuse. Birlic se bucura ca un copil când reușea să mă depășească. Cum se poate acest lucru dacă n-ar fi avut o inimă foarte tânără și o candoare specială.
L-ați fi crezut în stare?

Ion LUCIAN