Pseudologia Fantastica

by Fabian Anton

Tag: scrisori

INEDIT EUGEN IONESCU: „M-am scîrbit de literatură, de gălăgie, de ceea ce se numeşte «faim㻓

Restituim, mai jos, două epistole inedite semnate de Eugen Ionescu și trimise vechiului său prieten, avocatul și memorialistul Arșavir Acterian. Originalele se păstrează astăzi în arhiva Vladimir Anton.

1

 

Dragă Arşavir

 

Sunt la Duseldorf, pe încă vreo 15 zile, unde pun în scenă la Schauspielhaus o piesă a mea. Pe urmă reintegrez Parisul. În orice caz, scrisorile îmi sînt trimise de acolo.
Ce să-ţi spun… Oriunde am rătăci nu putem scăpa de destin, de ani etc. Nu mai avem aşa mult de stat sau de rătăcit aici. Eu m-am scîrbit de literatură, de gălăgie, de ceea ce se numeşte „faimă“ în care n-am crezut niciodată şi în care nu cred nici acum.
Norocul meu mare este Rodica. Suntem doi dar altminteri ce se petrece în lume mă acablează.
Fac „literatură şi teatru“ fiindcă asta a devenit meseria mea mon gagne-pain. Din cînd în cînd cîte o scrisoare a unui prieten, a ta, este ca un surîs al cerului.
Tu ai fost marea mea problemă, erai cel mai bun prieten al meu. M-a durut pe vremuri despărţirea noastră. Cred că pe nici un altul nu l-am iubit, urît, şi iar iubit ca pe tine.
Am să-ţi mai scriu. Dar să ştii că eşti prezent şi tu şi Barbu şi doi sau trei alţii, din vii şi din morţi.
Te îmbrăţişez şi poate că va fi bine în eternitate şi că vom fi tineri.
Sărută-l pe Barbu – ce bucurie că l-am văzut!
Poate că ne vom vedea, sper să vin în vizită la Bucureşti.
Sunt cam prins. Şi am avut o depresiune din care m-au scos doctorii şi Rodica mai ales.
Vreau să-ţi spun ceva: dacă vrei, telefonează sorii mele, Marilena Apostoliu, şi vezi-o. Telefonul ei este 370 182, locuieşte în 168 Bulevardul 1 Mai, blocul unu, scara D. Are un reumatism deformant.
Te sărutăm tare, Rodica şi eu.
Al tău pe veşnicie,

Eugen Ionescu

 

2

 

Domnul Eugen Ionescu
B-dul Montparnasse nr. 96

75014 Paris

 

Paris, 11 februarie 1977

 

Dragă Arşavir,

În tot cursul unor ani lungi, lungi, m-am gîndit la tine. Îmi doream foarte des, pe vremea cînd eram certaţi, să te reîntîlnesc şi să ne împăcăm. Prietenia ta mi-a lipsit mult. Aşa cum îmi scriai într-una dintre scrisori, eram într-adevăr cumplit şi neomeneşte de singur în anii dinainte de 1940. Acum ştiu că eşti acolo şi că ne gîndim unul la celălalt. Ani şi ani de zile am vorbit despre dificultăţile materiale prin care am trecut din ’47 pînă în ’55 şi o să mai vorbim despre ele cînd ne vom revedea.
Eu unul cred că pentru boala ta de inimă ai putea veni aici, sînt cîţiva medici cardiologi foarte buni şi, cu toate că nu cred că este cazul, cîteva clinici excelente în care ai putea face un scurt sejur.
Te invit eu. Rodica şi Marie-France se alătură acestei invitaţii. Nu ai nimic dificil de făcut, atîta doar: să-ţi obţii paşaportul, să mergi la aeroport şi să te sui în avionul care te aduce la Paris în trei ceasuri. Noi vom veni să te luăm şi ne vom ocupa de tine ca de copilul nostru. Pentru că de-acuma sîntem nişte copii bătrîni de tot.
Spune-mi că da în cel mai scurt timp posibil, telegrafiază-mi sau telefonează-mi dacă vrei şi-ţi voi trimite un certificat de cazare.
Cu dragoste multă şi cu nădejdea să te văd curînd.

Eugen

Îmbrăţişări lui Barbu Brezianu şi lui Nicu Steinhardt

 

INEDIT: Constantin Noica către Anton Dumitriu: „Dacă îmbătrînirea nu înseamnă și un crescendo, omul n-a fost om!“

28 ianuarie 1975

București

Iubite prieten,

Revenit cîteva zile în București, găsesc darul d-tale, noua ediție din Istoria Logicii. Nu-ți dau nici acum un simplu telefon, ci înțeleg să-ți scriu, spre a-ți spune că nu încetez să mă uimesc și să te admir pentru a doua parte a vieții d-tale și acest splendid „crescendo“ al anilor tîrzii. (Îți spun gândul meu intim: dacă îmbătrînirea nu înseamnă și un crescendo, omul n-a fost om!)

Foto: Dinu Lazăr

Dă-mi voie să încep cu cîteva lucruri „locale“: te felicit la acest capitol pentru eleganța morală pe care ai arătat-o în cazul Joja. Cred că la Judecata de Apoi el se va rușina puțin întîlnindu-te.

Apoi, trebuie să-ți mărturisesc surprinderea mea pentru cazul Nae: pentru faptul că ai reușit și apoi pentru obiectivitatea cu care îl tratezi. Bănuiesc că nu mă crezi oportunist cînd spun (dar numai d-tale aproape): eu îl judec astăzi mai sever decît dumneata, nu numai omenește, poate chiar cărturărește, desi omul avea ca nimeni daimon-ul filosofiei în el.

În sfîrșit, trebuie să-ți spun, nu fără emoție, că pagina scrisă despre mine este prima cuprinzătoare și înțelegătoare de care am parte. Mi s-au adus uneori elogii, dar mai mult pentru „eseismul“ meu, nevinovat și cîteodată vinovat, decît pentru devoțiunea mea, statornică totuși, față de filosofie. Îți mulțumesc.

Acum, trecînd peste români – din care scoți tot ce se poate scoate, fără romantism, patriotism sau profetism (de care, poate, mă fac și eu uneori vinovat) – stau să mă întreb în cîte limbi va fi tradusă cartea d-tale. După părerea mea, ar trebui tradusă cam în toate cele care practică filosofia, căci într-adevăr ea este cel puțin un extraordinar repertoriu de specialitate. Dar e mult mai mult decît atît; și gîndindu-mă la cazul d-tale în cultura noastră (singurul deosebit pregătit și în logică matematică și în logică clasică), mă întreb dacă și pe plan intrenațional nu ești, hai să nu zic singurul dar printre foarte puținii care puteau face, și în fond singurul care a avut vrednicia și pietatea de a face o asemenea Istorie.

Iată, iau lista celor pe care-I știu sau îi găsesc pe pliantul cărții d-tale și – afară de Bochenski, cam prea ostil logicii clasice totuși, soții Kneale, sau mai de grabă un Stegmüller, în niciun caz un Menne – nu văd cine ar fi putut face isprava asta; în niciun caz una mai bună! În principiu chiar: anglosaxonii sînt excluși, căci nu știu nimic despre vreo philosophia mirabilis; francezii la fel, căci nu pot scrie decît o logică „în trei zile“, ca aceea de la Port Royal; italienii sînt totuși fanfaroni, ca prietenul Spisani, dacă mă ierți, iar nemții, ori sînt prea metafizicieni, ori inimi prea slabe, ca Menne, și trec cu totul de partea adversarului. Singuri polonezii…dar îi suspectez că n-au aristotelism sincer, ci pe bază de tradiție religioasă, pe cînd noi, orice s-ar spune, stăm bine cu deschiderea către greci (ca și către indieni), cee ace ți se potrivește din plin.

Dar să nu continui. Nu ai nevoie de elogiul meu și n-ai să-l pui pe nici o copertă. Dar păstrează-l în cugetul și inima d-tale, ca o prietenească mărturie a cuiva, care te-a îndrăgit puțin în prima parte a vieții și mult de tot într-a doua, cînd a văzut ce om înțelept și ce mirabilis philosophus se împlinește în d-ta.

Te îmbrățisează

Constantin Noica

 

P.S. Te rog mult, îndreaptă, măcar cînd trimiți în străinătate cartea, greșeala de tipar de la p. 15.

Peste 2-3 săptămîni vei primi traducerea lui Eminescu din Kant și vol. II din Platon.

Pe la începutul lui Martie vei primi – dacă vei dori – vizita lui C.N.

 

Scrisoare inedită aflată în

arhiva Fabian Anton