Pseudologia Fantastica

Fabian Anton Official Site

Ertihana (14)

Să mă sting într-o iarnă și să fie zăpadă
Nori de ceață și ger peste mine să cadă
Iar din munți să mustească iz de smirnă și fum
Nicio umbră de om să nu fie pe drum
Doar un suflet de cîine să pornească spre burg
Să vestească spre voi acest alb, mut amurg
Iară voi să surîdeți ca și cum ca și cînd
Și din tot ce am fost să rămîn doar un gînd
Într-o tîmplă de fată cu ochi verzi și pistrui
– taina ei n-o va spune nimănui, nimănui –

Să mă sting într-o iarnă și să fie zăpadă…

Ertihana (13)

O, toate acele garsoniere în care ne-ascundeam de zei
noptiera plină de tăcere și de scrisori și de cercei
Masa cu firmituri de umbre și cu pahare cu rachiu
Unde-nvățam ce blînd se moare și unde uitam cum să mai scriu
Cearceaful ros de resemnare brodat cu vise de motan
Și murii roși, învinși de soare atîția ani, atîția ani
Dar mai ales, ții minte Theo, ușa aceea mov și grea
Cu clampa arsă de așteptare și amprenta ta, amprenta ta…

Ertihana (12)

Trăsura e ticsită, pornesc spre tine iar
Lîngă birjar e o umbră cu un surîs amar
Iar pletele-i ca ceara miros a crini și-a ploi
Și-n stînga am un june firav, cu ochii goi,
Precum eram pe vremea cînd te-ai oprit la mine
Ne învelește gerul și-apusul care vine
Aduce-n jur doar crîngul și-un gust sălciu în gură
Îmi lăcrămează ochii și gîndurile-mi fură
Și-a mia încercare de a-ți încropi o cartă
Mai ții tu minte, Theo, cînd desenai pe hartă
În mijlocul Moldovei, departe de orice șoapte
O bojdeucă strîmbă cu murii ca de lapte
Și-n față cu magnolii ori poate cu-n smochin
Șopteai: hai fab, dă-mi mîna, mai e puțin, puțin
Mai am doar samovarul să-l creionez pe foc
Și-apoi ne luăm bagajul și o pornim din loc
Iar după o săptămînă cînd vom ajunge-n zori
Obosoitor de fragezi, cu părul prins în nori,
Vei spune că-s o taină și palmele mi-s reci
Și-o să mă iei în brațe și pragul o să-l treci
Apoi o să tragi jilțul aproape de fereastră
Și-o să miroasă a îngeri în bojdeuca noastră
Iar pe pervaz voi prinde trei coji de mandarine
Și-o să ne fie Hummel și-o să ne fie bine
Departe de tot burgul și de ratări aproape
Cu ceața peste pleoape, cu sufletul de ape…

Trăsura e ticsită și sfinți  o înconjor
Mai am doar trei cuvinte și am ajuns. Cobor.

EXCLUSIV: Maica Benedicta Braga de la Văratec, agenta „Bona“, și-a turnat la Securitate propriul frate, pe renumitul duhovnic Roman Braga

Dacă în prima parte a seriei „Mănăstirea Văratec în arhivele Securității“ am vorbit despre colaborarea cu Securitatea a maicii Nazaria Niță, celebra stareță a Văratecului (vezi volumul „Agenta Vasilica între Dumnezeu și satan“ publicat la editura „Vremea“), în cel de-al doilea volum al seriei, „Agenta Bona în căutarea fratelui pierdut“, puteți citi documente explozive despre un alt mare nume al mănăstirii Văratec.

Despre agenta „Bona“, cea care oferea Securității informații despre fratele ei, Părintele Roman Braga, despre maica Alexandra (principesa Ileana), episcopul Bartolomeu Anania, maicile din Văratec și despre mulți, mulți alții, organele Statului scriau următoarele:

Benedicta Braga 1

Iar dacă vă întrebați cine anume se ascundea sub numele conspirativ de „BONA“ aveți mai jos răspunsul:

Voi reveni.

Ertihana (11)

Aveam,  ții minte Theo, bagajele făcute
Tu purtai crinolină, eu favoriți și cute
mult mai adînci ca viața obrazul îmi brăzdau
Valizele din piele la ușă așteptau
șareta să sosească pe drumul dinspre gară
în tîmple era viscol și atît de cald afară
încît părea că suntem cazacii lui Tolstoi
ne îmbîcsise timpul cumplit pe amîndoi
iar tu priveai spre nouri și tristă îmi șopteai
Pîn totul se sfîrșește hai să sorbim un ceai
precum făceam în anii cînd mai țineai la mine
am pregătit pe masă rodii și  mandarine
și-n farfuriuța verde romburi de biscuiți
am fost atîta vreme tăcuți și despărțiți
încît acum cînd umbra iar prinde flori în glastră
măcar s-avem o clipă așa, numai a noastră
ceva ce nici chiar zeii n-ar reuși să fure
ca-n zilele acelea cînd pluteam prin pădure
cu Aznavour pe buze și-n suflete jăratec
visam în chilioara aceea din Văratec
toate acele vise în care îndrăzneam
să făurim iluzii așa copii eram
și atît de mult ratasem în viață amîndoi
încît lăsam doar ploaia să țeasă între noi
perdele de amăgire, perdele de cuvinte
azi nu mai suntem oameni azi suntem doar morminte…

Aveam,  ții minte Theo, bagajele făcute
Tu purtai crinolină, eu favoriți și cute…

Ertihana (10)

Se scurge primăvara precum un vechi marfar
Flanînd pe Lăpușneanu femei cu pasul rar
Și cu privirea rece și fără de rușine
Îmi pare că torc vorbe aiurea despre tine
– te-ar fi zărit aseară plimbîndu-ți prin Copou
Tristețea majestuoasă, ori le-ai surîs din nou
În drum spre Catedrală privind cum te bîrfeau –
Îmi par așa vulgare și atît de aproape-mi stau
Încît de închid ochii aproape m-ar visa
Dar Iașiul le ferește, precum făceam cîndva
Pe cînd eram mai tineri, mai fragezi, mai smeriți,
Și noi cu toți aceeia ce nu ne-au fost iubiți
Pe-atunci, ții minte Theo ne preumblam în șoaptă
Prinzînd aroma serii în firea ta de apă
Și ne-ascundeam feerici în cîte o cafenea
Ce scurt ne părea veacul și cît de trist era
Îți comandai eclere și ceai de scorțișoară
Păreai atît de vie sub flacăra de ceară
Eu îmi gravam în riduri orice surîs al tău
Iar ploaia cea de afară căsca în noi un hău
Mult mai adînc și sincer ca cel ce ne-a unit
Aveai pe buză lacrimi, eu urme de cuțit
Dar te țineam de mînă, erai atît de aproape
Și  ploaia încetase și nu mai era moarte
s-au dus acestea toate, azi suntem vechi și lași
ca un tramvai ce trece încet prin Tătărași…

ION IANOȘI: „Tismăneanu îmbrățișa cu ardoare convingerile grupului din Cartierul Primăverii”

Am lăsat la urmă cazul lui Vladimir Tismăneanu.

Leonte Tismăneanu se mândrea cu fiul său, care dădea semne timpurii de înzestrare intelectuală, la Liceul „Petru Groza” și la Liceul nr. 24 (azi „Jean Monnet”), ambele rezervate odraslelor protipendadei. Cum am mai menționat, a rugat-o pe Janina să-l pregătească în vederea susținerii examenului de admitere la Facultatea de Filosofie.
Așa a ajuns „Volodea” un oaspete frecvent în locuința noastră din Arhitect Louis Blanc. Citise mult, dar cam de-a valma. Dorea să descifreze meandrele politicii, istoria ei tăinuită, recentele ei jocuri de culise. Avea ceva dintr-un aventurier de idei. Îmbrățișa cu ardoare convingerile familiei și ale părinților tinerilor grupului său din Cartierul Primăverii. Cunoștea mulți dintre mai-marii vremii, direct sau prin fii și fiice, chiar dacă tatăl său fusese, la un moment dat, izgonit de la banchet. Așa i s-a înfiripat ura, din ce în ce mai crâncenă, față de un alt Leonte, fostul apropiat care-i trădase părintele.
Janina n-avea decât să-i ordoneze cunoștințele. A fost o treabă simplă. Purtau discuții libere, de natură mai degrabă prietenească decât didactică; am asistat la câteva. Candidatul a intrat cu brio la Facultatea de Filosofie, Secția de sociologie (1970). A absolvit-o cu lucrarea de licență O abordare critică a filosofiei sociale a lui Herbert Marcuse (1974). A fost angajat cercetător la Laboratorul de Sociologie Urbană, afiliat mai întâi Institutului „Proiect București”, apoi Institutului de Proiectări pentru Construcții Tipizate. Și-a susținut doctoratul cu teza Revoluție și rațiune critică. Teoria politico-socială a Școlii de la Frankfurt (1980).
În tot acest răstimp a continuat să ne viziteze. A venit să ne arate cățelușul său iubit, primit în dar de la tatăl lui, un cocker spaniol. Ne-a împărtășit durerea sfâșietoare la moartea tatălui. Cel mai des ne vorbea însă despre politică. Își urmase în idei părinții și pe mătușa îndrăgită, Cristina Boico, soția generalului Mihail Boico, luptători în ilegalitate, ajunși înalți funcționari în Ministerul Afacerilor Externe, destituiți însă după căderea Anei Pauker, ulterior mătușa predând socialismul științific la un institut de învățământ superior. Pe Volodea îl exaspera regimul ceaușist, ca pe noi toți. Dar îl amenda dintr-o stângă extremă, de pe poziții cumva troțkiste. Am căutam să-i temperăm gesticulațiile stângiste, din motive de precauție: de-ar fi ajuns la urechile șefilor, i-ar fi periclitat locul de muncă.
Ținea la Janina sau, cel puțin, așa crea impresia; eu îi eram indiferent. Ea anume, în temeiul prieteniei ce părea statornicită între ei, i-a și luat în nume de rău prudența cu care i-a tăinuit intenția de a părăsi ilegal țara. Fiindcă, la scurtă vreme după moartea tatălui, și-a acompaniat mama, pe Hermina Tismăneanu, într-o călătorie în Spania (septembrie 1981). După sejururi la Paris (până în mai 1982) și în Caracas (Venezuela) (până în luna septembrie a aceluiași an), a obținut intrarea în SUA și angajări succesive.
Am găsit în biblioteca noastră cele două volume, unul personal, celălalt colectiv, anterioare expatrierii. Ambele ni le oferise, la apariție, cu dedicații.
Noua Stângă și Școala de la Frankfurt e varianta prelucrată a tezei de doctorat, cu ample părți și din lucrarea de licență. A apărut la Editura Politică, în colecția „Dezbateri ideologice”, în iulie 1976.
Între un „Cuvînt înainte” și „Concluzii”, cartea include trei capitole: „Revolta intelectuală din Occident și geneza mișcării noii stângi”, „«Teoria critică» a Școlii de la Frankfurt și semnificația ei istorică”, „Scepticismul utopic al lui Herbert Marcuse”. Mottourile sunt, la capitolul I, din Friedrich Engels, la capitolele II și III, din Herbert Marcuse.
Un fragment din introducere: „Tot mai pregnant resimțita necesitate a dialogului ideologic, la rîndul ei dublată de exigența combativității, impune drept condiție sine qua non a criticii filosofice respectarea imperativului prețuit de Lenin drept «esența, sufletul viu al marxismului: analiza concretă a situației concrete»”. După care autorul se pronunță împotriva clișeelor sectar-dogmatice.
Demonstrația răspunde acestor exigențe. Ea se bazează pe o bibliografie străină amplă pentru acea vreme: Adorno, Horkheimer, Fromm, Marcuse, plus Cohn-Bendit, Hannah Arendt, Noam Chomsky, Antonio Gramsci. Din Marx sunt invocate lucrările timpurii, Contribuții la critica filosofiei hegeliene a dreptului. Introducere și Manuscrise economico-filosofice din 1844 – din lucrările comune de Marx și Engels: Sfânta familie, Ideologia germană și Manifestul Partidului Comunist. Lenin e prezent cu „Stângismul” – boala copilăriei comunismului. Mai sunt citați: Santiago Carillo, Cuvîntare la Consfătuirea internațională a partidelor comuniste și muncitorești (1969) și Nicolae Ceaușescu, Raportul la Congresul al XI-lea (1974).
Concesiile cu adevărat mari Vladimir Tismăneanu le-a făcut însă exigențelor de partid ca unul dintre cei zece autori care au elaborat fișele volumului Mic dicționar social-politic pentru tineret, apărut la Editura Politică sub coordonarea științifică a lui Virgil Măgureanu. Data apariției, indicată precis, iunie 1981, se situează cu doar trei luni înaintea plecării autorului în exil.
V. T., după cum îi e sigla după fiecare fișă elaborată, apare în 74 de rînduri (dintre care 3 în colaborare cu M.M. – Mihai Milca). Printre ele se numără termeni de filosofie ori de sociologie, mereu în varianta preconizată de materialismul dialectic și istoric sau de către socialismul științific: „Agnosticism”, „Alienare”, “Bază și suprastructură”, „Calitate”, „Cantitate”, „Cauzalitate”, „Conexiune universală”, „Conștiință”, „Cultură”, „Cunoaștere”, „Determinism”, „Dialectică”, „Epistemologie”, „Existență socială”, „Formațiune socială”, „Gnoseologie”, „Libertate și necesitate”, „Metafizică”, „Națiune”, „Necesitate și întîmplare”, „Sociologie”, „Spontan și conștient”, „Știință”, „Țărănime”, „Umanism”, „Utopie”. Apar și în cadrul lor permanente referiri la și citate din Marx, Lenin, Ceaușescu, Programul PCR, Constituția RSR.
Dar obediența față de marxism-leninism și mai cu seamă față de comandamentele ideologice de moment ale PCR, potrivit indicațiilor lui Ceaușescu, devine totală în articolele ascuțit ideologice semnate de V. T.: „Burghezie”, „Capitalism”, „Clasă socială”, „Colectivism”, „Combativitate revoluționară”, „Comunism”, „Consiliile oamenilor muncii aparținând naționalităților conlocuitoare”, „Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie”, „Cultură socialistă”, „Democrație socialistă”, „Imperialism”, „Internaționalism”, „Lupta dintre nou și vechi”, „Marxism”, „Materialism dialectic”, „Materialism istoric”, „Mișcare de eliberare națională”, „N.A.T.O.”, „Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism”, „Progres social”, „Proletariat”, „Revoluție social-politică”, „Socialism”, „Socialism științific”, „Stîngism”, „Suveranitate”, „Tratatul de la Varșovia”, „Umanism socialist, revoluționar”.
Noua Stîngă și Școala de la Frankfurt nu este (cum va susține autorul) o carte doar „marxizantă”, ci una asumat marxistă, dar acomodată recentelor curente tentând modernizarea în cadrul marxismului.
În schimb, contribuțiile masive la Mic dicționar social-politic pentru tineret Vladimir Tismăneanu le-a conceput – în preajma exilului său – conform și pe placul regimului ceaușist.

 

Ion IANOȘI
(fragment din volumul
“Internaționala mea – Cronica unei vieți”,
editura Polirom, 2012)

EXCLUSIV – Cînd Mircea Dinescu mergea la Moscova pentru “vedea cu ochii proprii miracolul restructurării” și se plîngea că a fost exclus abuziv din PCR

Cititorii din România care au reuşit să intre în posesia primei ediţii a volumului „Moartea citeşte ziarul“ (Editions Rodopi B.V., Amsterdam – Atlanta, GA 1989) au putut observa că, ediţia românească a aceluiaşi volum („Cartea Românească“ 1990) este văduvită de cîteva importante (mai ales astăzi) texte ale lui Mircea Dinescu.
De ce a ales dl. Dinescu să renunţe la aceste texte şi să-şi autocenzureze volumul o să înţelegeţi citind rîndurile de mai jos:

MIRCEA DINESCU – INTERVIU LA RADIO MOSCOVA*

– În interviul acordat postului de radio Moscova, anul trecut, aţi spus că aţi venit la Moscova pentru a vedea cu ochii proprii miracolul restructurării, procesul de restabilire a valorilor culturale şi istorice.

– M-am uitat la televizor, că televiziunea sovietică îţi dă şansa să cam înveţi cîte ceva de la ea, nu? Presa am citit-o zilnic – eu ştiu mai puţin ruseşte, dar cu ajutorul soţiei – bineînţeles, e fascinantă, ca şi toată această mişcare din presa actuală, culturală şi politică, lucru care, pe mine ca scriitor, mă interesează foarte tare; sîntem abonaţi la cîteva reviste culturale sovietice, dar în acelaşi timp e fascinant să vezi la faţa locului ce se întîmplă, pentru că după părerea mea perestroika înseamnă o mare cotitură pentru socialism, URSS, şi în general cred în lume, cu consecinţe formidabile. Cred că această cotitură istorică va însemna mult, nu numai din punct de vedere economic, dar şi cultural. Nu există zi în care să nu se întîmple un eveniment în presa sovietică. Această reînviere a publicisticii, mi se pare iarăşi extraordinară; sincer să fiu la ora actuală mă interesează mai puţin poezia sovietică şi mai mult jurnalistica sovietică. Au apărut, au reapărut oameni despre care nu ştiam nimic, academicianul Ligariov, istorici ca Afanasiov, sînt doar două exemple. Sigur, ca literat îmi dau seama de efectul pe care îl are asupra lumii această deschidere, această explozie de libertate dacă vreţi, din presa sovietică. Ce se întîmplă deci în URSS va avea un efect, cred eu, asupra literaturii socialiste şi asupra literaturii lumii în general. Scriitorii din socialism nu trebuie să fie simple instrumente de lucru în drumul spre socialism. Fiecare trebuie să se dezvolte liber şi să-ţi expună concepţiile sale despre viaţă şi despre lume şi societate. Se spunea pe vremuri că scriitorii sînt ajutoare de nădejde ale partidului. Să se înţeleagă bine acest lucru, în ce sens sînt ajutoare de nădejde: în sensul că scriitorul este un observator extraordinar al realităţii şi poate ajuta partidul arătîndu-i cît mai bine realitatea. Eu bineînţeles nu cred că poezia poate schimba lumea. Cred că literatura trebuie să fie şi ea activă, să devină un reper pentru cititor, în general, cred că acesta-i sensul literaturii: nu de a da soluţii, ci de a problematiza. * Interviul a fost transmis în emisiunea în limba română a postului de Radio Moscova din 25 august 1988.

(Text tipărit în volumul Moartea citeşte ziarul“ Editions Rodopi
B.V., Amsterdam – Atlanta, GA 1989 şi cenzurat în ediţia românească)

Tot în ediţia Rodopi se regăseşte şi o scrisoare către preşedintele Uniunii Scriitorilor („A doua scrisoare deschisă către preşedintele Uniunii Scriitorilor“, Bucureşti, 22 iunie 1989, pg. 77 – 78), eliminată şi ea din ediţia „Cartea Românească“, epistolă în care Mircea Dinescu scrie:
Ca şi cum excluderea mea abuzivă din Partid şi din redacţia României literare nu ar fi deajuns, şi pentru a mi se tăia orice mijloc de subzistenţă, soţiei mele, de profesie traducătoare, i-a fost interzisă şi ei semnătura, cartea de proză a lui Boris Pasternak predată editurii Univers fiind stopată.“

Ertihana (9)

Eram cu două vieți în urma ta
te-ntruchipam în vechea cafenea
eu înger orb iar tu un crin de ploi
(bîrfea toată pădurea despre noi)
simțeam  cum te așezi la masa gri
plutind printre soioșii mușterii
și rămîneai privind pe geam așa
topită-n fum și-n abur de cafea
iar eu din colțul meu brodam poeme
meșteșugite musai să te cheme
în umbra mea de ceață și tăceri
mi-aduc aminte tot parc’ a fost ieri
afară erau ploi și era seară
și-nmugurea tăcut o primăvară
atît de stranie și mov încît
doreai să ți-o-nfășori încet la gît
precum un șal precum un gînd poznaș
flanînd din mască-n mască prin oraș
în timp ce moartea-n noi grădinărea
te-ntruchipam în vechea cafenea
și înger orb eram tu un crin de ploi
bîrfea toată pădurea despre noi…

INEDIT – EUGEN TRANCU IAȘI – JURNAL CU SERGIU CELIBIDACHE

Se aude că pe 26 octombrie vine Sergiu.

Mă așteaptă iar o grea încercare. Reacțiile mele vor fi judecate și răsjudecate.

Nu știu cum va fi dar probabil că sufletește voi avea mult de suferit.

Nu pot uita cocteil-ul de la Athenee Palace din ultima noapte, când o singură vorbă nu mi-a adresat. Doar la sfârșit mi-a aruncat un: „Mâine să fii la 6 dimineața!“ Ca la orice trepăduș.

Nu pot uita că n-am putut participa la toate concertele, eu, care de zeci de ani am crezut și l-am așteptat.

Nu pot uita că a trimis prin Tania discuri cu compozițiile lui către Ticu și Sonia și la mine nici nu s-a gândit. Tania, ofensată de reproșul meu, mi-a replicat: „N-a avut destule și, bineînțeles, în primul rând s-a gândit la familia lui!“

Dar ce știa familia de dânsul când făcea foamea și era un coate-goale?

Nu pot uita scena de la „Shop“, când i-a cumpărat fel de fel lui Sergiulică și, când m-a întrebat: „Tu nu îți iei nimic pentru Zuzuca?“, i-am răspuns că nu-mi trebuie nimic iar Sergiulică mi-a dat un „Toblerone“ pentru ea.

N-am cum să uit că acest om mare pe estradă, atât de sensibil în ceea ce face, nu apreciază modestia, discreția și faptul că nu i-am cerut nimic decât dragoste și puțin mai mult interes față de persoana mea.

Câtă contradicție la acest om!

Dar probabil că eu nu sunt în stare să apreciez „capriciile“ unui geniu.

Prietenia noastră a intrat în penumbră. O simt și asta-i grav. Probabil că nu mai corespund „vederilor“ lui iar asta intră în fluctuațiile temperamentului păcătos a lui Sergiu.

Însă atâtea concesii am făcut în viața mea încât, îmbătrânind, maturizându-mă, nu mai sunt în stare de a spune: „Astea-s fleacuri!“

Nu pot spune: dacă nu mă dorește, eu îl vreau! Să-i fie de bine. El este cel prăbușit. Am avut constanța unui adevărat prieten, dezinteresat, admirându-i certa valoare dirijorală, dar fiindu-mi frică, groază, de ce reacții are ca muritor de rând.

Delicatețea sufletească cu care l-am înconjurat nu a primit decât o tușă foarte groasă de mârlănie, cu atât mai mult cu cât îmi cunoaște sensibilitatea și dragostea pe care i-o port.

Mare lucru i-ar fi să dea, din când în când, fără interes, un telefon și să mă întrebe: „Ce mai faci?“

Dar e „ceva“ care s-a băgat între noi, care a intervenit, și-atunci de ce să mă bag de-a sila în sufletul cuiva care nu mă mai vrea? De ce să mă duc la aeroport să-l primesc? De ce să mă înfig la hotel, printre cei mulți?

Eram obișnuit să cânt la prima vioară nu să fiu în ultimul rân, la percuție și partitura mea să nu fie decât o notă la măsura a nu știu câta dintr-o bucată care reprezintă ponderea programului.

Stau cuminte, în banca mea. Cui îi e dor, să mă caute.

 

11 noiembrie 1980

 

Radio București transmite, timp de patru săptămâni, marți seara, înregistrările lui Sergiu cu orchestra din Stuttgart.

Prima, de marți 11 noiembrie, cu concertul care a avut loc, dacă mai țin bine minte, la 16 februarie 1980.

În program „Uvertura Academică“ de Brahms, „Muzică de concert“ de Rudi Stephan[2] și „Simfonia a V-a“ de Ceaikovski.

Un program care nu mi-a spus prea mult căci niciuna din piese nu reprezintă o valoare de prim ordin.

Brahms-ul, bineînțeles, își păstrează rețeta orchestrației, dar inconsistența primează.

Ceaikovski e un fel de „mult zgomot pentru nimic“. O muzică pentru amatorii de efecte sonore ușoare, multe momente de culminație fanfarizându-le.

Aș fi vrut să-l ascult în „Patetica“, mult mai profundă și mai consistentă pe toate planurile.

Compozița lui Stephan, deloc ieșită din mediocru, putea fi înlocuită cu mai mult succes cu o bucată românească de calitate.

Dar încăpățânarea lui Sergiu de a nu dirija nimic românesc nu se dezminte.

Este de neînțeles cum omul ăsta nu face nimic pentru țara lui. Căci între a vrea și a face este totuși o deosebire!

 

18 noiembrie 1980

 

Zi plină de Sergiu.

La ora 17 a venit Mircea Casassovici și mi-a adus 6 000 de lei din partea lui Sergiu, care i-a dat 1 000 de franci.

La ora 22, la Tv, se difuzează „Romeo și Julieta“.

La ora 23, la radio, seria programelor de la Stuttgart. În program: „Coțofana hoață“ de Rossini, „Iberia“ de Debussy și „Șeherezada“ de Rimski-Korsakov.

În acest program l-am recunoscut pe Sergiu.

A fost extraordinar. Mai ales „Șeherezada“. Poezia imprimată acestui poem este caracteristică lui Sergiu.

„Coțofana“ – spirituală.

„Iberia“, frumos colorată. Ritmul și talentul propriu compozițiilor în care Sergiu se simte atât de bine.

Dar în ce nu se simte bine?

Rezerve am făcut la programul precedent. Probabil am fost subiectiv din cauza programului care nu m-a încântat.

 

25 noiembrie 1980

 

La radio program Sergiu Celibidache: „Simfonia a VIII-a“ de Schubert, Darius Milhaud[3] și „Simfonia a V-a“ de Prokofiev.

Compoziția lui Milhaud cu mult ritm dansant, orchestrată bogat și colorat. Mereu l-am avut pe Sergiu în imagine, dansând pe estradă.

Celelalte lucrări în spiritul caracteristic compozitorilor și al lui Sergiu.

 

2 decembrie 1980

 

La radio ultimul concert.

În program „Simfonia Jupiter“ de Mozart, „Viața de erou“ de Richard Strauss și „Dans ungar“ de Brahms (la bis).

Am avut rar (aproape deloc) ocazia să ascult Mozart cu Celibidache. Ascultându-l numai o dată nu pot să-mi dau seama dacă spiritul Mozartian a fost respectat. Totuși mi-a plăcut mult, mai ales partea a II-a, învăluită în grație și gingășie, nu atât datorită dantelelor și cadrului cât personagiilor născute, grațioase și gingașe. Adică ceva mai profund decât suprafața. Ăsta-i Sergiu!

Celelalte au fost în nota obișnuită lui Celi.

Păcat că s-a terminat!

 

26 aprilie 1981

Sfintele Paști

 

Mi-a telefonat Sergiu să-mi spună „Hristos a Înviat!“ și să-i dau 10 000 de lei lui Ticu.

Am vorbit mai mult ca de obicei.

Era binedispus și m-a întrebat de ce nu-mi fac formele pentru Paris.

I-am răspuns că întrebările lui cu de ce nu vin la Paris seamănă cu ariile de operă ce repetiții la nesfârșit („Du-te și te culcă, du-te iute și te culcă…“[4]).

 

10 octombrie 1982

 

Azi, la Tv, a fost „sărbătorit“ Sergiu de către Sava[5], avându-l ca partener pe Iancu Dumitrescu[6].

Au fost prezentate secvențe din „Pini di Roma“[7], „Don Juan“ de R. Strauss, „Tristan și Isolda“, „Simfonia Italiană“ de Mendelsohn (cu Orchestra Santa Cecilia) și „Alborada del Gracioso“ de Ravel.

Sărbătoarea s-a transformat într-un fel de proces. Iancu Dumitrescu apărător – Iosif Sava, acuzator. Cică dialogul este mai viu în contradictoriu.

Iancu Dumitrescu, ca interlocutor, a fost slăbuț, cu toată admirația lui pentru Sergiu. Nu era pregătit pentru o asemenea ofensivă.

Sergiu ar merita o adevărată sărbătorire dar „mafia“ este prea puternică.

 

[2] Rudi Stephan (29 iulie 1887 Worms – 29 septembrie 1915, Chodaczków Wielki) compozitor.

[3] Darius Milhaud (4 septembrie 1892, Aix-en-Provence – 22 iunie 1974, Geneva) compozitor și pedagog.

[4] Vezi „Bărbierul din Sevilla“.

[5] Iosif Sava (15 februarie 1933, Iași – d. 18 august 1998, București) muzicolog. Realizator de emisiuni radio și de televiziune.

[6] Iancu Dumitrescu (15 iulie 1944, Sibiu) compozitor și critic muzical.

[7] Poem simfonic de Ottorino Respighi.

« Older posts