„The fish doesn’t think
The fish is mute, expressionless
The fish doesn’t think because the fish knows everything
The fish knows everything“

 

Habar n-am ce să-ți spun, ce să îți scriu
Toamna transformă burgu-ntr-un sicriu
Și cînd mă plimb pe-alei, cu pasul rar,
Îmi spun că un cortegiu funerar
Conduce-ntregul Iași spre asfințit
Știi fab, întotdeauna m-am mințit,
Sau am mințit pe alții că trăiesc
– Flanez, fumez, seduc, mă-mbăt, zîmbesc
ascult prostii, citesc cărți cu sclipici,
ronțăi fursecuri, pierd pe drum amici,
mă rog, fac tot ce pot să mă feresc
de cei ce au crezut că mă iubesc
sau de toți cei ce au lăsat în mine
clasorul ăsta mustind de ruine
cu care nu m-am descurcat nicicînd
Și-n clipe ca acestea doar un gînd
Plutește-n tîmpla mea precum un fum
Și știu atunci că e de-ajuns un drum
Spre munții mei, spre casa de la rîu,
acolo unde pot să țin în frîu
Tot ce în Iași revărs prin burgul tot
Mă-ntreb mereu atunci dacă mai pot
să mă ascund din nou, am obosit
Iar toamna-i pentru mine un cuțit
Ce-n fiecare an taie tăcut
Ce-a mai rămas din trupul meu de lut
Ce-a mai rămas din ce iubeați cîndva
Pe masă-i vechea cană cu cafea
Țigările, un ruj, un fard, un crin
brățările și un pahar cu vin
Nu s-a schimbat nimic din ce știai
Mi-ești prea aici și prea departe-mi stai
Fluturi de ceață se strivesc pe geam…

Îți las o poză a mea. De cînd uitam…