Iarna își varsă solzii precum o amintire
Dinspre Copou se scurge o uliță subțire
Și-n fumul ce il naște parcă te văd trecînd
Ești tu, cel de durere, ori este doar un gînd
Ivit așa, deodată, din neaua stacojie
Cîndva știam răspunde, pe atuncea eram vie
Și desfrunzeam tot burgul cu părul meu de foc
Pe coapse purtam urme de moarte și noroc
Și-n unghiile mele se oglindeau golanii
Ce îmi vînau surîsul și aruncau cu banii
De abanos prin cale cumva de le treceam
Pe atunci erai aproape, pe atunci a ta eram
Și nu-mi păsa de mîine nu va aduce ieri
Ne făuream din ceaiuri copii și primăveri
Prin care, mai ții minte, desculță alergam
Și ne mințeam feeric și-n tîmple îți șopteam
Că nu există îngeri vreodat să ne separe
Ne străluceau în suflet tăceri și felinare
Îmi ascundeam sub lanuri de flori plînsul nătîng
Și te purtam prin noapte în ochiul meu cel stîng.

Azi însă iarna-și varsă solzii de amintire…