Dincolo de oglindă e tăcerea și chipul meu și simți un soi de cînt
Din care îmi extrag mereu puterea de a flana prin burg cu tîmple-n vînt
În zilele acelea lungi de vară în care mă întreb adeseori
Cît va mai ține trupul meu de ceară și cum se simte dragostea cînd mori
Dincolo de oglindă este ceața în care m-am ascuns de zeci de ani
Și catedrala de nisip și fața copilei mov ce îmi cerșea ieri bani
Dincolo de oglindă e doar ploaie și sunt pisici cu nume de bezea
Și versul tău șoptit, brodat pe-o foaie, atunci cînd te gîndești numai la ea
iar între noi rămîne numai cerul și banca din Copou și un tramvai
În care ne plimbam pe Cuza Vodă mințindu-ne că duce către rai
Atunci cînd nu știam că raiul este doar un cuvînt încă neînvățat
Și lăsam îngerii să ne deteste și te-nvățam căderea în păcat
Prinzînd într-un clasor acestea toate pentru a putea fi azi ceea ce sunt

Dincolo de oglindă e tăcerea și chipul meu și simți un soi de cînt…