Fabian Anton Official Site

Category: Anelice

ANELICE (3)

Vezi, Anelice, nu cred că e cuminte
să-ți scriu aceste rînduri, între noi
Am preferat să nu păstrez cuvinte
Să creștem doar atingeri, îngeri, ploi,
Și uneori, în clipe ca acestea
O undă infinită de cafard
Ce-o să ne depene șoptit povestea
În noaptea crudă cînd în tîmple-mi ard
Tot ce-am păstrat un veac ori poate două
Mințindu-mă că ne vom întîlni
Dar vezi tu, Anelice, îmi crește rouă
Și crini îmi mor în suflet pînă vii
Burgul tot sapă-n mine noi morminte
În birt heruvii trag minuni la sorți
Și nu mai avem trupuri, doar veșminte
zăresc vecinii orbi de pe la porți

Suntem departe, Anelice, departe
Iar așteptarea asta-nseamnă moarte…

ANELICE (2)

Vezi Anelice cînd îți scriam aseară
Cu tine-n gînd, cu mine-n gîndul tău
N-aveam habar ce tare o să doară
Nici tu n-aveai habar cît mi-e de rău
Flanînd prin lumea asta fără tine
Pășind fără de mine-n lumea ta
Mi-e silă Anelice și mi-e rușine
Vezi tu, pe timpuri eu știam zbura
Dar zborul mi l-am irosit aiurea
Tot pendulînd spre umbre și spre orbi
Tot sufletul mi-a sfîșiat pădurea
Tot trupul mi-a fost hrană pentru corbi
Și m-am lăsat un secol devorată
Toți au săpat în mine cît au vrut
Iar astăzi din tot ce eram odată
Din ce am fost de m-ai fi cunoscut
Ai mai rămas doar tu, o amintire
Un soi de amăgire dacă vrei
Și totuși te păstrez cu îndîrjire
Și tot încerc să te feresc de ei
Cu tine tot colind burgul de ceară
Mă porți de mînă peste orice hău

Vezi Anelice cînd îți scriam aseară
Mi-erai în gînd, eram în gîndul tău…

ANELICE (1)

Mă iartă Anelice că nu-ți pot spune
c-a mai rămas ceva din tot ce-a fost
că nu există nicio rugăciune
șoptită să se lase pe de rost
în nopțile acelea lungi de vară
în care te purtam adeseori
în gîndul meu și-n trupul meu de ceară
pe care tot prindeai mereu culori
mă iartă și că ești așa departe
și drumul către tine nu-l zăresc
de-atîta teamă și de-atîta moarte
așa mi se întîmplă cînd iubesc
mă iartă, de mai poți, de-acestea toate
și cîte am uitat, cîte or mai fi
în trupul meu și-n gîndul meu brodate
flanînd pe ulițele astea gri
dar nu mă părăsi mai stai o vreme
și ține-mă de mînă dacă poți
cît mai rezist și încă mai e vreme
să trecem împreună aceste nopți
deși-ntre noi acum totul apune
și pare că nimic nu are rost…

Mă iartă Anelice că nu-ți pot spune
c-a mai rămas ceva din tot ce-a fost…