Fabian Anton Official Site

Tag: fabian

Ertihana (16)

Ce să-ți mai spun, prea trista mea femeie
Prin tîmpla mea se dau copii cu zmeie
Zarva lor mov tot crîngul înfioară
Făcînd în ciudă nopții de afară
Satul e blînd precum o amintire
Iar ulița e atîta de subțire
Încît doar umbrele o mai colindă
– zadarnic tot încearcă să te prindă –
Aproape-mi ești și totuși prea departe
Cresc între noi munți ruginii și ape
Și amprente și tăceri și-un fel de greață
Ce-o simt pe buze dis de dimineață
Prelinsă din pahar din nori din vene
Și atunci mă las înveșmîntat în lene
– Pe care tu cîndva o numeai moarte –
Pe masă-mi zac o sticlă și o carte
Iar undeva, în colț, un înger mut
Mă-nvață cum să-mi pun tăcerea scut
Pînă în clipa cînd, îmbătrînit,
Voi accepta că totul s-a sfîrșit.

Ce să-ți mai scriu, prea trista mea femeie
Prin tîmpla mea se dau copii cu zmeie…

Ertihana (14)

Să mă sting într-o iarnă și să fie zăpadă
Nori de ceață și ger peste mine să cadă
Iar din munți să mustească iz de smirnă și fum
Nicio umbră de om să nu fie pe drum
Doar un suflet de cîine să pornească spre burg
Să vestească spre voi acest alb, mut amurg
Iară voi să surîdeți ca și cum ca și cînd
Și din tot ce am fost să rămîn doar un gînd
Într-o tîmplă de fată cu ochi verzi și pistrui
– taina ei n-o va spune nimănui, nimănui –

Să mă sting într-o iarnă și să fie zăpadă…

Ertihana (13)

O, toate acele garsoniere în care ne-ascundeam de zei
noptiera plină de tăcere și de scrisori și de cercei
Masa cu firmituri de umbre și cu pahare cu rachiu
Unde-nvățam ce blînd se moare și unde uitam cum să mai scriu
Cearceaful ros de resemnare brodat cu vise de motan
Și murii roși, învinși de soare atîția ani, atîția ani
Dar mai ales, ții minte Theo, ușa aceea mov și grea
Cu clampa arsă de așteptare și amprenta ta, amprenta ta…