Fabian Anton Official Site

Tag: poezii (Page 2 of 2)

Ertihana (8)

Trecuse aseară Andra, de cînd nu ne-am văzut
Mi se părea mai tristă, cu chipul mai tăcut
Și sus deasupra buzei o umbră o îndolia
Am pus vin în pahare, am ronțăit ceva
Și am vorbit nimicuri ce nici nu prea se scriu
Cum fac întotdeauna cei ce nu se mai știu
Și-ncearcă să-și arate mereu o nouă față
– Mi-a povestit de Nisa și-alte prostii din viață
Iar eu de ale mele i-am îndrugat un ceas
Iar cînd efemeride nu au mai fost un glas
Mi-a apărut în tîmplă și-a zis să-i spun de tine
Și deși mi-era teamă și oleacă de rușine
I-am povestit agale de tot ce ne desparte
Cît mă ciobește timpul și cum atîta moarte
Port uneori pe pleoape încît prefer să fug
Din burgul ăsta veșted ce-mi este ca un jug
Iar tu știi cum e Andra, cum poartă ca un șal
Tăcerea infinită pe chipul ei oval
Și știi și cum surîde – cum a surîs aseară
Vezi tu, surîsul ăla pe chipul meu de ceară
Se prefăcu în fluturi ori poate într-un crin
Și m-a făcut iar vie și-am mai uitat puțin
Tot ce-mi stîrnise tîmpla și tot ce mă strivea
Andra-mi  atinse mîna și-un timp am stat așa
Dar ca să nu observe cît bine mi-a făcut
M-am ridicat ca umbra, o clipă am tăcut
Apoi i-am spus: De mîine timpul își schimbă solii
Haide, acum e vremea să-ți dăruiesc magnolii!

Trecuse aseară Andra…

Ertihana (7)

Buza mea s-a cununat cu moartea
Ești departe acum, știu să te iert
Mută ca un nor rămîn de partea
Toamnei noastre cu trecut incert
Și mă mint că nu mai știu de tine
Și te mint că nu mai cred în zei
Îmi gravez cu ceai de mandarine
Coapsele  prelungi și sînii grei
Inventez povești sofisticate
Doar să pot visa de la amvon
Psalmii lumii mele inventate
Și trecutul meu de Scorpion
Oricum nimeni nu mă mai aude
Și oricum nu mai am chef să văd
Burgul ăsta plin de lumi zălude
Înecat în clisă și-n prăpăd
Pașii mi-s greoi, ceața din tîmplă
Pîn la tine se preface-n munți
Vom uita curînd ce ni se-ntîmplă
Prea curînd ne vom trezi cărunți
Iar povestea noastră de altădată
Vor șopti-o liceeni grăbiți
Și o va prinde-n părul ei o fată
Ce se va ascunde de părinți

Buza mea s-a cununat cu moartea
Ești departe acum, ce să mai iert
Mută ca un nor rămîn de partea
Toamnei noastre cu trecut incert…

Ertihana (6)

Ce admirabilă obsesie moartea, moartea…
Întotdeauna am fost de partea ei, întotdeauna de partea
Celor care au știu să plece, celor ce știu apune tăcînd
Mereu le-am păstrat un surîs reținut, o amprentă, un gînd,
Celor ca mine, celor ce iubind au ratat
Singurii ce-au învins, singurii ce contează cu adevărat
Și ce admirabilă obsesie distanța dintre noi în toamna amară
Pe toate le port în tîmpla mea, în coapse, în sînii de ceară
Și le iubesc pe toate doar ca să pot în sfîrșit să te port
Tu umbra mea de-o viață, admirabilul, fericitul meu mort
Întotdeauna am fost de partea ta, întotdeauna de partea
Numărului impar de pe buze… Moartea… Moartea… Moartea…

Ertihana (5)

Îți scriu cît încă-i toamnă și sunt ploi
Atîta moarte păstorim în noi
Și așa puțin primit-am de la viață
Încît prășim în suflet numai ceață
Ceață greoaie, mov, ca amintirea
Anilor cînd știam ce-i fericirea
Și birjărește înjuram pe stradă
Mulțimile sosite să ne vadă
Firul de aur de pe inelare
Mai știi te întrebam pe-atunci cît doare
Să mă prefac că nu simt, că mi-e bine
Mai știi ce aspru vînt vuia în mine
Cu orice vorbă a ta, cu orice gînd
Mă învățasem să alung pe rînd
Orice privire șuie, orice pas
Orice surîs în jurul meu rămas
Și astea doar ca să te știu aproape
Atîta moarte, fab, atîta moarte
Nici nu visam pe-atunci că pot să duc
Dar uite, vezi, în cuibul meu de cuc
Încă rezist așa, în gînd cu noi…

Îți scriu cît încă-i toamnă…
Cît sunt ploi…

Ertihana (4)

Salută toamna ca și cum ai saluta o femeie frumoasă, frumoasă
Pe care o vei întîlni tîrziu, pe-nserat, în drumul tău șui către casă,
O femeie frumoasă ce te va face să uiți totul și care apoi va muri
Doar amintirea aromei ei va mai flana un timp peste burgul cel gri
Aromă de parfum bărbătesc și tăceri și surîs și castani
Ce va persista peste căruntețea tîmplei tale ore întregi, zile, ani
Oare de unde venea ea, te vei întreba, oare de unde venea
Cîte ruine iubise înainte să fie a ta, doar a ta, doar a ta
Îți vor reveni în gînd atunci lacrima ei, degetele, tunsoarea
Seara aceea în care dorea să iertați împreună ninsoarea
Ce urma să cadă peste burgul infect, ce urma să vă piardă,
Amintirea ei va începe într-un tîrziu să te ardă, să ardă
Tot ce ați trăit împreună un veac, cărțile, valsul, ploaia
Cărările străbătute în doi, altarele voastre, odaia
Pînă cînd timpul se va stinge și el și nimic, chiar nimic nu va mai exista
Oare de unde venea ea, te vei întreba, oare de unde venea
Iar într-un final vei înțelege cu adevărat cine a fost și de ce te-a iubit
Și ca un gust de sînge sălciu vei simți atunci moartea ce v-a unit…

Salută toamna ca și cum ai saluta o femeie frumoasă, frumoasă…

Ertihana (3)

Spune bisericilor  că-ntr-o zi voi veni să le cînt despre tine
Îmi va fi toamnă atunci, îmi va fi dor atunci și un strop de rușine
Dar voi prinde curaj să mă-ntorc în oraș cum făceam altădat
Și-o să uit tot ce văd și o să învie tăcut tot ce-n urmă am lăsat
O să plouă încet precum plouă acum cînd îți scriu și-ți șoptesc
Că sunt vie și rîd și-mi pictez unghii mov și citesc porcării și iubesc
– Mă rog tu știi mai bine șirul meu de minciuni ce îl port neîncetat –
Dar voi prinde curaj să mă-ntorc în oraș cum făceam altădat
Voi ajunge în zori voi flana peste burg lent ca ceața pe crin
Voi opri la un bar să-mi brodez tot cafardul într-o cupă cu vin
Nu știu de voi fuma dar și-așa prea mult fum înconjoară mereu
Gîndul tău răvășit, burgul ăsta sfios și-nghețat, pasul șubred al meu
Peste buze-mi voi pune un refren demodat de prin Charles Aznavour
Și de-atîta tristețe o uit că exist și-o să fiu fericită îți jur
Mai ales c-o să trec ca o umbră printre toți ce-altădat m-au iubit
Eu femeia-revoltă, eu femeia-culoare, eu femeia-cuțit
Și-o să ajung la liceu și-o să scriu pe o bancă tot ce-am vrut să îmi spun
Cînd eram o copilă și în jur nu erau numai măști idioate și fum
Și-o să-mi cumpăr icoane și-o să-mi cumpăr cercei și-o să-mi cumpăr și flori
Fiindcă tu știi prea bine doar așa poți să-nveți delicat cum să mori
O să  trec și prin piață, o să trec și prin parc și-o să bîntui așa înc-un veac
Împotriva a toți, împotriva a toate, numai mie de-a pururi pe plac
Și înainte să plec fiindcă așa ți-am promis și e toamnă și așa se cuvine
O să trec prin biserici să le cînt în sfîrșit despre tot ce ne ține

Ertihana (2)

Dincolo poate îmi va fi mai bine
Îmi spun de un veac, îmi tot repet mereu
Dar cum să plec cît încă ești cu mine
Și încă locuiești în trupul meu
Pînă să apari le ordonasem toate
Tăcerile pe buze mi-am cusut
Un anotimp mi-a luat să las în spate
Săruturile care au durut
Am șters din mine tone de amprente
Mi-am tatuat noi coapse și noi sîni
Și m-am umplut de gesturi indecente
Să pot să mă feresc de-ai vieții cîini
Am fost absurdă și am fost vulgară
Și m-am ascuns de toți și le-am zîmbit
Prin burgul cu castani seară de seară
Dar zîmbetul de fapt mi-era cuțit
Și am urlat așa ani încă o mie
Pînă să apari și pînă să mă iert
Și nu mai pot pleca acum cînd ție
Îți aparțin și uite, vezi, mă cert
Că am putut atîția ani fi oarbă
Și surdă și sălbatică mereu
Fără să simt cum ai lăsat să fiarbă
Poeme presărate-n drumul meu
Să mă aduci într-un sfîrșit la tine
Și toamna să o decojim încet

Dincolo poate îmi va fi mai bine
Îmi tot spun de un veac, îmi tot repet…

Ertihana (1)

Aveai dreptate, fab, chiar mă-ntreb cine
Va ridica baloane pentru mine
În clipa ultimă cînd o să zbor
M-oi înălța ca fumul de vapor
Și voi privi de sus tot ce-am pierdut
Burgul meu mic, cu oamenii de lut,
Grădina ei ce m-aștepta în noapte
Să prind luceferi, să-i vorbesc de moarte
felul de-a mă trezi de dimineață
în abur de clătite și dulceață,
o promisiune veche ce se lasă
precum un voal pe rochia de mireasă,
saloane de spitale, așteptări,
atingeri risipite-n patru zări,
senzația că am ratat mereu
calea spre tine și spre Dumnezeu,
felul meu trist și mov de a fugi
de tot ce am iubit, ce voi iubi…
icoanele și florile din tîmplă
ce apar cînd vreau să uit ce mi se-ntîmplă
și ploile ce nu le mai suport
de cînd m-ascund în trupul ăsta mort…

Aveai dreptate, fab, chiar mă-ntreb cine
Va ridica baloane pentru mine…

Newer posts »